Sport

BRAȘOV. Ultimul meci înainte de pauză pentru Corona

 

Corona Brașov va juca mâine, de la ora 19.00, la Brăila, în runda a 19-a a Ligii Naționale de handbal feminin.

Deși va avea în față echipa de pe locul 11, Corona va avea parte de un duel dificil, Brăila arătând mult mai bine de când a fost preluată de Aurelian Roșca. Recent, brăilencele au învins Zalăul lui Gheorghe Tadici, Craiova lui Bogdan Burcea și au pierdut greu, la București, cu CSM.

Totuși, brașovencele au mare nevoie de victorie în lupta pentru locul al treilea, antrenorul Ion Crăciun declarând: „Cele două victorii cu Măgura Cisnădie şi Gloria Bistriţa nu ar mai avea valoare aşa de mare, dacă nu am reuşi să aducem alte trei puncte şi de la Brăila. Aceste puncte sunt foarte importante în lupta pentru un loc de cupe europene şi trebuie să facem tot ce putem pentru a sta mai liniştiţi pe poziţia a treia în clasament. Sunt mai multe echipe care se bat pentru poziţiile de cupe europene şi trebuie să fim foarte atenţi, pentru că orice pas greşit cântăreşte greu”.

După această etapă, Liga Națională se va întrerupe, urmând să se reia pe finalul
lunii.

În această perioadă, Naționala României, fără jucătoare de la Corona, va participa la puternicul turneu amical Golden League din Franța, unde se va confrunta cu reprezentativa țării gazdă, Norvegia și Danemarca.

În schimb, trei jucătoare de la Corona, Daciana Hosu, Sorina Târcă şi Daria Bucur, au fost convocate la lotul România B pentru pregătirea centralizată în vederea participării la Turneul Internaţional din Polonia.

„Sper ca până se va relua campionatul vor reveni Laura Chiper, Georgiana
Ciuciulete şi Daria Bucur, iar pe final de sezon să abordăm meciurile fără
accidentări”, a adăugat Ion Crăciun.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare