Sport

BRAȘOV. Protecția Coro(a)nei

 

De regulă, când într-un spital din țară se sparge un furuncul și puroiul se împrăștie peste tot, Ministerul Sănătății trimite o armată de inspectori să verifice cauzele, puricând totul pe acolo, chiar dacă rana (sistemului) nu se vindecă.

Dacă la o școală dintr-un cătun de unde întoarce uliul se produce o „nefăcută”, urmată de reclamație, Inspectoratul Școlar din județul respectiv aruncă „brigada” la luptă: se urmăresc orele de curs, se iau la mână toate actele, pentru a se constata deficiențele existente și a fi luate măsurile necesare pentru remedierea lor, iar exemplele din diverse domenii de activitate ar putea continua la nesfârșit.

La Corona Brașov, ecourile cazului cu suspiciunile de încălcare a regulamentului antidoping, la handbal, și neregulile semnalate la secția de înot au crăpat tencuiala galben-albastră din birourile șefimii, s-au sesizat și procurorii – începându-și ancheta „in rem”, însă Primăria, care efectiv are în subordine clubul, pare a nu mișca un deget, într-o surdină dubioasă, senzația fiind că-i lasă pe cei de acolo să se descurce singuri, cum pot.

Din ce s-a „scurs” pe căi neoficiale, chestia cu ANAD ar fi urâtă pentru Corona. Probabil că toți sportivii de performanță ai grupării susținute (până zilele trecute cu maximă mândrie) de Consiliul Local vor fi obligați să efectueze controlul antidoping, să se vadă dacă și în ce măsură sunt „curați”. Apoi, din lumea fotbalului, am aflat că fostul arbitru UEFA Cristi Balaj este un căpos, în sensul bun al cuvântului, și pășește apăsat, până-n pânzele albe, pentru aflarea adevărului, neputând fi deviat nicicum de pe traseul legalității.

În plus, pe diversele rețele de socializare, precum și în comentariile de pe www.mytex.ro sunt tot felul de acuze la adresa Coronei, cu posibile sifonări de bani, diverse angajări și „antrenori căpușe”, un cititor semnalând, de pildă: „Cum s-a «achiziționat» recuperarea medicală incriminată de dopaj? Trebuia măcar selecție de oferte…”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare