Sport

BRAŞOV. Mihaela Hogaş A IMPRESIONAT…

 

Cea mai valoroasă patinatoare de viteză a României, Mihaela Hogaș, legitimată la Corona Braşov, a devenit prima sportivă din ţara noastră care a coborât sub 39 de secunde în proba de 500 metri, performanţă pe care a reuşit-o în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Heerenveen (Olanda) – VEZI: A SPART BARIERA. Mihaela Hogaș (Corona Brașov), ce performanță pentru patinajul românesc!….

„Prima Cupă Mondială a sezonului mi-a adus mult așteptatul timp de 38.99 secunde pe 500 m. Sunt fericită că într-un sezon atât de dificil am reușit să aduc rezultate bune pentru România. Mă bucură să fiu prima patinatoare din țara noastră care coboară sub 39 de secunde la această probă, dar asta nu face altceva decât să mă facă să îmi doresc mai mult. Eu simt că este loc de mai bine și fiecare probă «fugită» este o lecție pentru mine și îmi dă încredere că pot participa la un nivel înalt. Faptul că acest timp al meu reprezintă un nou record național, demonstrează că munca dă roade și merită toate eforturile pe care le fac pentru a ajunge cât mai sus în acest sport. Toate recordurile naționale sunt și datorită echipei și antrenorului, care au fost mereu lângă mine și vreau să le mulțumesc pentru tot. Urmează alte etape de Cupă Mondială, unde voi avea șansa, încă o dată, să aduc rezultate bune și să îmi asigur locul la Campionatul Mondial”.

La rândul lui, antrenorul Coronei, Bogdan Stănescu, a comentat: „Obiectivul a fost atins, acum vrem doar să îl imbunătățim. Sunt foarte mulțumit de timpul obtinut, 38.99. Cu acest timp, Mihaela este cea mai rapidă patinatoare din România din toate timpurile, a coborât sub acest prag, ceea ce este excelent. Am reușit să impresionăm multă «lume bună» a patinajului, au fost antrenori de campioni olimpici si alți antrenori ale statelor puternice în patinaj care m-au felicitat și vedeam aprecierea în privirea lor. M-a sunat să mă felicite chiar și secretarul federației austriece. Nivelul competiției este extrem de ridicat, iar, ca să vă faceți o idee, țări precum Italia, Austria, Ungaria nu au o sportivă calificată în probele de 500 m si 1000 m, unde Mihaela participă. Deocamdată, acest timp ne asigură un loc de participare la Campionatele Mondiale pe probe. Vom vedea ce va fi, pentru că acum ne pregătim pentru ultima etapă de Cupă Mondială, din acest week-end, unde mergem încrezători ca o să obținem rezultate mai bune”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare