Sport

BRAȘOV. Micii hocheiști s-au întrecut în „Cupa Primăverii”

  • hocheisti_233466.jpg
  • hocheisti1_233468.jpg
  • hocheisti2_233469.jpg
 

Ajunsă la cea de-a V-a ediție, „Cupa Primăverii” s-a desfășurat la Patinoarul Olimpic Brașov, fiind organizată de Federația Română de Hochei, ASC Corona Brașov, Asociația Pisarenko, în colaborare cu Steaua Rangers, pentru copii cu vârste de până la 10 ani (U10) și până la 8 ani (U8). Timp de două zile, 19 echipe de U10 și 21 de echipe de U8 din toată țara și din străinătate au fost prezente la Brașov pentru această competiție.
Deliciul turneului a constat atât în golurile tehnice ale tinerilor de la U10, dar mai ales în prezenta și jocul celor la tineri concurenți de la grupa U8. Duminică, la pauză, micii hocheiști au avut ocazia să asiste la ultimul antrenament al seniorilor înainte de meciul decisiv care le-a adus victoria și titlul de campioni ai României, dar și să îi întâmpine la vestiare cu urale, încurajări și salutul hocheiștilor.
„Este o bucurie faptul că acest sport devine pe zi ce trece din ce în ce mai apreciat în rândul baieților dar și al fetelor. Felicitări tuturor copiilor, antrenorilor, părinților care îi susțin pe tineri, dar și celor care au făcut galerie”, a declarat Daniela Moga, reprezentantă a Asociației Pisarenko.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare