Sport

BRAȘOV. Liga Mol. Corona, lecție de hochei la Dunaujvaros

 

Corona Brașov a încheiat perfect ultima deplasare în Ungaria din 2016. După 4-3 (d. pen.) cu MAC Budapesta și 5-1 cu Fehervar, „lupii” s-au impus în această seară la Dunaujvaros, 6-3.

După doar două minute și jumătate, Filip a deschis scorul din pasa lui Mihaly, însă gazdele au egalat chiar înainte de prima pauză prin Hruby. Și repriza a doua a început bine pentru Corona, Klempa punctând pentru 2-1 din pasa lui McDonald. Ultimele zece minute ale perioadei au fost ale gazdelor, care au trecut la conducere, după reușitele semnate de Dansereau și Azari. Deși au primit două lovituri, „lupii” nu au cedat, iar în repriza a treia au predat o lecție de hochei pe gheața patinoarului din Dunaujvaros. În minutul 47, McGregor a egalat după o fază la care arbitrii au apelat la video pentru a valida reușita. Imediat, Nagy Istvan a fructificat o pasă a lui McDonald, iar cu cinci minute înainte de final, pe contraatac, Gliga a făcut 5-3 din pasa decisivă a lui Zsok. În ultimul minut, gazdele au scos portarul și au fost taxați. Gliga a recuperat pucul în propria treime, i-a pasat lui Zabludovski, iar acesta, deși putea trimite în plasă, i-a pasat lui Mihaly, iar căpitanul a acceptat cadoul și a stabilit scorul final, 6-3 pentru Corona. De remarcat și modul în care a funcționat apărarea brașoveană, lucru care dă speranțe pentru viitor.

În urma victorie de astăzi, Corona Brașov (62 p) a devenit favorită în lupta pentru poziția a patra la finalul sezonul regulat. Deși au patru meciuri în plus, „lupii” au un avans de zece puncte în fața celor de la Dunaujvaros.

În sezonul regulat, echipa antrenată de Martin Lacroix mai are de disputat șase meciuri, cu MAC Budapesta (acasă, 16 ianuarie), Dunaujvaros (deplasare, 19 ianuarie), Ujpest (deplasare, 20 ianuarie), Ferencvaros (deplasare, 22 ianuarie), HK Belgrad (acasă, 30 ianuarie) și Debrecen (acasă, 2 februarie).

Programul celor de la Dunaujvaros până la finalul sezonului regulat este: Fehervar (d), DVTK (d), Debrecen (a), Ujpest (d), Corona (a), HK Belgrad (d), Ferencvaros (a), DVTK (a), HK Belgrad (a), Fehervar (d). 

A semnat Garrett Clarke

Altfel, conducerea secției de hochei a aunțat că a perfectat transferul fundașului canadian Garrett Clarke, în vârstă de 26 de ani. Acesta a semnat contractul și va debuta în meciul cu MAC Budapesta, programat pe 14 ianuarie la Patinoarul „Olimpic”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button