Sport

BRAŞOV. LIGA 4, în stand-by

 

Liga 4 braşoveană de fotbal a intrat în vacanţă forţată, din cauza pandemiei de coronavirus. S-au jucat 16 runde şi este clar că lupta pentru câştigarea campionatului şi accederea la barajul de promovare se duce în trei, Precizia Săcele – 43 p, Corona Braşov – 42 şi Colţea 1920 Braşov – 40 p.

Momentan, activitatea la Asociaţia Judeţeană de Fotbal este întreruptă, preşedintele Octavian Goga precizând: „Deocamdată, competiţia este suspendată până pe 16 aprilie. Planuri avem, dar cred că nu este momentul să le prezint. Nu ştim cât va mai dura această situaţie. Am suspendat activitatea şi la AJF, oamenii stau acasă. Ne vom întâlni spre finalul lunii”.

Ilie Luca, oficialul grupării Corona Braşov, crede că ideea cu play-off şi play-out s-ar potrivi şi la Liga 4: „Eu văd această soluţie ca fiind cea mai bună. S-ar împărţi campionatul în două şi ar fi mai puţine meciuri. Este doar o idee. Dacă cei de la AJF ne vor consulta, atunci o voi prezenta. Altfel, nu ştiu cum s-ar putea. E greu la Liga 4, unde fotbaliştii mai au şi alte locuri de muncă, să joci din 3 în 3 zile”.

Ciprian Jurubescu, preşedintele Colţea 1920 Braşov, ne-a declarat: „Din ce am înţeles, 28 iune este data la care ar trebui să se încheie toate competiţile fotbalistice din România. În condiţiile în care ar urma un meci de baraj pentru promovarea în Liga 3, care se va juca, mai mult ca sigur, într-o singură manşă, Liga 4 ar trebui finalizată cel târziu pe 21 iunie. Cred că este prematur să lansăm ipoteze. Nu ştim când vom putea începe. Programul este foarte aglomerat. Mai sunt 14 etape din campionat, plus Cupa României. Noi avem idei, pe care le vom prezenta AJF dacă vom fi solicitaţi. Altfel, nu vreau să le expun public, pentru că s-ar putea interpreta. Ideea lui Ilie Luca este una foarte bună”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare