Sport

BRAŞOV. Kids Tâmpa, modelul suedez în fotbalul braşovean

 

Aflată la prima experienţă la nivel de seniori, Kids Tâmpa Braşov, cu o echipă formată din puşti, a încheiat prima parte a Ligii 3 la fotbal, Seria a 5-a pe ultima poziţie, cu 6 puncte acumulate în cele 10 meciuri disputate.

„A fost o idee mai veche, aceea de a pune bazele unei echipe de seniori, care să vină în sprijinul jucătorilor pe care i-am crescut și îi creștem la academia noastră. Un deziderat greu de pus în practică, dar cu un efort foarte mare din partea tuturor celor de la club, dar și al partenerilor, a devenit realitate. Sigur, impactul a fost unul foarte puternic, cu un nivel care crește an de an, chiar dacă vorbim de al treilea eșalon fotbalistic al țării. Dorința noastră de a folosi aproape doar jucători din propria academie ne-a făcut misiunea și mai dificilă, dar este un lucru la care nu vom renunța și care dă, așa, un aer aparte unui proiect frumos, cu oameni inimoși și cu parteneri de nădeje”, a declarat antrenorul ACS Kids Tâmpa Brașov, Nicu Văduva.

„Am avut multe meciuri bune, în care ne-am prezentat onorabil sau chiar am arătat un fotbal foarte frumos, în ciuda faptului că am avut pe teren și copii născuți chiar în 2005 sau 2004. Din păcate, lipsa de experiență, problemele medicale, dar și faptul că aceeași copii au jucat în Liga 3, dar și Liga Elitelor, și-a spus cuvântul. În plus, seria din care facem parte este una foarte puternică, cu echipe satelit ale unora din prima ligă, dar și cu formații ambițioase, care doresc să realizeze multe”, a comentat celălalt tehnician, Ciprian Anghel.

Cei de la Kids Tâmpa au decis să împrumute modelul folosit de Naţionala Suediei timp de patru ani, între 200 şi 2004, cu doi antrenori principali, Nicu Văduva şi Ciprian Anghel.

„E o premieră această formulă cu doi antrenori prinicipali la o echipă de seniori la noi. Dar era un lucru absolut firesc, deoarece nimeni nu cunoaște mai bine acești copii decât noi. Sunt copiii noștri, pe care i-am crescut de mici și cu care am suferit, ne-am bucurat și am trecut prin multe. A venit timpul ca împreună să trecem la un alt nivel și să arătăm că putem și mai mult. Mă cunosc cu Nicu de foarte mulți ani și lucrăm împreună de mult timp ca să ne înțelegem foarte bine pe bancă. Ceea ce îi scapă unuia dintre noi vede celălalt, iar, cu sfaturile lui nea Adi, putem progresa foarte mult. Sigur, mai avem diferențe de opinie, dar mereu reușim să găsim soluția potrivită pentru a face ceea ce trebuie”, a precizat Ciprian Anghel.

Lângă cei doi tehnicieni a venit Adrian Hârlab, care a preluat poziţia de director tehnic al academiei.

„Era normal să îl rugăm pe nea Adi să vină lângă noi și la echipa de seniori. Experiența dânsului face mai mult ca orice. Mai ales pentru doi oameni, ca mine și ca Nicu, care suntem obișnuiți mai mult cu munca la nivel de copii și juniori. Sfaturile lui, dar și ochiul lui format ne-au ajutat să începem pe un drum bun și să avem încrederea că urmează un viitor frumos”, a punctat Anghel.

Deşi sunt pe ultimul loc în clasamentul seriei, cei de la Kids Tâmpa sunt optimişti: „Este o perioadă în care trebuie să acumulăm mult, mai ales din punct de vedere fizic. Este nevoie de o pregătire centralizată care să ne ajute să rezistăm în meciurile din retur, dar trebuie să mai lucrăm la relațiile de joc, să corectăm greșelile personale și tot ce nu a mers în toamnă. Nu va fi ușor, însă suntem convinși că ne vom prezenta mult mai bine în partea a doua a campionatului. Nu vom neglija nici factorul psihic, unul foarte important. Avem de lucrat mult pentru a le inocula tinerilor noștri o mentalitate de învingători. Am simțit în multe meciuri că ne trebuie mai mult curaj, mai mult tupeu, fotbalistic vorbim, pentru a depăși această lipsă de experiență. Oricum, suntem încrezători că se va vedea o îmbunătățire în primvărară, la toate capitolele”, a precizat Nicu Văduva.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare