Sport

BRAŞOV. Ioan Preda: „Ne dorim să vedem cât mai multe jucătoare de la Corona în echipa naţională”

 

După ce în tur au fost mai multe sincope neaşteptate, Corona Braşov trece printr-o perioadă fastă, în urma evoluţiilor şi rezultatelor din retur formaţia de la poalele Tâmpei devenind favorită în lupta pentru poziţia a treia. Totodată, gruparea antrenată de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece îşi continuă aventura şi în Cupa EHF, unde s-a calificat în sferturile de finală.

„Evident că ne dorim să vedem cât mai multe jucătoare de la Corona în echipa naţională. Dacă la Campionatul Mondial am avut-o doar pe Laura Chiper, pentru că echipa nu traversa o perioadă tocmai bună, cred că după ultimele meciuri, mai multe handbaliste de la Braşov ar merita să fie convocate. Rămâne însă să vedem care va fi lotul pentru preliminariile Campionatului European”, a declarat preşedintele secţiei de handbal de la Corona, Ioan Preda.

Oficialul a vorbit şi despre obiectivul echipei pentru acest sezon al Ligii Naţionale: „Suntem pe poziţia a treia a clasamentului, dar mai avem mult de muncit pentru ca la finalul campionatului să fim tot acolo. Pentru ca acest lucru să se întâmple ne trebuie determinare, atenţie şi nu în ultimul rând disciplină şi modestie. Fără toate acestea, putem să pierdem acest loc şi trebuie să fim toţi conştienţi de acest lucru”.

În fine, despre disputa de aseară de la Ploieşti, câştigată de Corona cu 34-30, Preda a comentat: „Sunt mulţumit de ceea ce am văzut. În condiţiile în care din lot au lipsit jucătoare importante, cum ar fi Carmen Cartaş, Mihaela Briscan şi nu în ultimul rând Georgiana Ciuciulete, nu mulţi au fost cei care ne dădeau şanse pe terenul Ploieştiului, echipă care ne-a învins în tur la Braşov. Cu toate astea, am văzut jucătoare care nu au avut multe şanse de a intra până acum care şi-au demonstrat valoarea. Consider că avem un lot bun, condiţia este ca fetelor să li se dea încredere şi şanse de a demonstra că ne putem baza pe ele. M-am bucurat să o văd pe Adriana Ţăcălie din nou la forma pe care o avea înainte de accidentare. Şi-a făcut excelent treaba şi în atac, nu doar în apărare aşa cum era folosită până acum. Nicoleta Dincă a intrat foarte bine în joc şi a suplinit-o pe Camelia Hotea, care a fost menajată după răceala care a epuizat-o. De asemenea, nu am cum să nu amintesc jocul Marilenei Neagu din patida cu SCM Craiova şi să omit faptul că la Ploieşti ea a intrat cu mâna bandajată ca să ajute echipa. Avem în lot jucătoare valorpoase care merită şansa de a fi în teren. La Ploieşti au demonstrat cu prisosinţă acest lucru. Sperăm ca într-un viitor cât mai apropiat să vedem în echipă şi mai multe junioare, pentru că şi ele trebuie să îşi facă intrarea în Liga Naţională”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare