Sport

BRAȘOV. Încă o echipă s-a retras din Liga Națională de handbal feminin. Corona a pierdut 3 puncte și a ajuns pe poziția a opta a clasamentului

 

După CSM Ploiești, care a renunțat la puțin timp după startul sezonului, o altă echipă s-a retras din Liga Națională de handbal feminin din cauza problemelor financiare.

Este vorba despre Cetate Deva, formație care a început campionatul deși nu avea jucătoare și bani. Deva nu și-a câștigat pe teren promovarea, dar a ajuns în Liga Națională fiind invitată de Federația Română de Handbal pentru a o înlocui pe HCM Baia Mare.

Cum Cetate Deva s-a retras înainte de finalul turului, toate rezultatele echipei din prima parte a sezonului vor fi anulate. În aceste condiții, Corona Brașov a rămas fără trei puncte în clasament, iar de situație profită Universitatea Cluj, care nu a jucat cu Deva, astfel că nu a pierdut vreun punct. Cu 13 puncte, Corona Brașov a ajuns pe poziția a opta a clasamentului și ai poate coborî un loc dacă în Bistrița se impune la Roman, în ultima etapă a turului.

Până acum, din ultima etapă a turului s-a jucat doar partida CSM București – Corona Brașov 34-25, celelalte confruntări, Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie, CSM Roman – CSM Bistrița, HC Zalău – Unirea Slobozia și SCM Craiova – HCM Rm.Vâlcea, umrând să se dispute astăzi și mâine.

Înaintea disputării acestor dueluri, clasamentul Ligii Naționale este

1. CSM București 30 puncte – 11 meciuri

2. Dunărea Brăila 22 p – 10 m

3. HC Zalău 19 p – 10 m

4. SCM Craiova 17 p – 10 m

5. CSM Roman 15 p – 10 m

6. Universitatea Cluj 14 p – 11 m

7. HCM Rm. Vâlcea 13 p – 11 m

8. Corona Brașov 13 p – 11 m

9. CSM Bistrița 12 p – 10 m

10. Măgura Cisnădie 10 p – 10 m

11. Danubius Galați 8 p – 11 m

12. Unirea Slobozia 5 p – 10 m.

La finalul acestui sezon nu va mai retrograda direct nimeni. Formațiile clasate pe pozițiile 11 și 12 vor juca la un turneu de baraj alături de ocupantele locurilor secunde în cele două serii ale eșalonului secund.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare