Sport

BRAȘOV. HOCHEI. Zoltan Toke: „Vrem să promovăm în eșalonul superior”

 

Desemnat cel mai bun jucător al echipei României în partida cu Serbia, a doua de la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, divizia II, grupa A, câștigată de „tricolori” cu 4-1, portarul Coronei Brașov, Zoltan Toke, a vorbit despre obiectivul Naționalei la această competiție.

„Din punctul meu de vedere, a fost un meci greu decât cel cu Belgia. Sunt fericit, trebuie să mergem mai departe, să câștigăm și să promovăm în eșalonul superior. Nu contează celelalte rezultate, noi trebuie să ne câștigăm meciurile. Nu pot spune care va fi adversarul cel mai periculos, noi când intrăm pe gheață trebuie să câștigăm. Cred că avem rivali mai buni în Liga Mol”, a declarat Toke, conform sportgalati.com.

Botond Flinta, care a marcat două goluri în confruntarea cu sârbii, a punctat: „Suntem mulțumiți, bine că am câștigat meciul, scorul nu contează. Astăzi avem zi liberă și ne vom pregăti pentru partida următoare. Sunt mulțumit de modul în care joacă echipa, chiar dacă suntem împreună de puțin timp. Mai avem ceva de lucrat la situațiile de superioritate. Am văzut câteva meciuri din acest turneu, australienii patinează foarte bine, trebuie să câștigăm și meciul cu ei. Cel mai important este să câștigăm grupa”.

CITEȘTE ȘI: 

HOCHEI. A doua victorie pentru „tricolori” la Campionatul Mondial, divizia II, grupa A


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare