Sport

BRAȘOV. Handbalistele de la Corona, „team building” la Sf. Gheorghe. „Trebuie să se împrietenească pentru ca echipa să funcționeze”. Ce se întâmplă cu tehnicianul Costică Buceschi?!…

  • dragomirpreda.jpg
 

Echipa de handbal Corona Brașov trece printr-o perioadă în care rezultatele nu sunt cele așteptate. Deși au fost aduse handbaliste importante, formația noastră are până acum un sezon modest în Liga Națională, fiind departe de obiectivul propus, clasarea pe podium.

„Din punctul meu de vedere, motivul pentru care echipa de handbal are aceste rezultate este lipsa de coeziune dintre jucătoare. Ele trebuie să încerce să se împrietenească și să găsească chimia de care echipa are nevoie pentru a funcționa. O mare influență trebuie să o aibă antrenorul. Am discutat cu Costică Buceschi, i-am transmis nemulțumirile noastre. Fetele sunt în acest moment într-un semicantonament de trei zile, în care vor sta împreună. Am decis ca modul în care stau în camere să fie impus de noi, să nu se stea pe prietenii, tocmai pentru ca să se cunoască, să comunice. Sper ca rezultatele să se vadă de la meciul cu SCM Craiova. Ne dorim această victorie și suntem conștienți că, dacă nu vom câștiga, ne vom îndepărta de obiectivul propus. Nu s-a pus problema unui ultimatum. Totuși, suntem departe de obiectivele propuse. Nu ne permitem să mergem din înfrângere în înfrângere fără să luăm măsuri”, a declarat președintele Liviu Dragomir.

După meciul cu Dunărea Brăila, antrenorul Costică Buceschi spunea că la Corona trebuie aduse jucătoare din străinătate.

Pe această temă, Liviu Dragomir a punctat: „Știm că, pentru a avea o echipă puternică, trebuie să aducem și jucătoare din străinătate. Deja suntem în legătură cu mai multe handbaliste, jucătoare pe care vrem să le aducem din vară. Vom lua doar sportive de top, care pot face diferența”.

În mediul online, sunt voci care îi cer deja demisia antrenorului Costică Buceschi, în timp ce multă lume susține că tehnicianul își pregătește deja plecarea la Baia Mare, grupare care probabil va promova la finalul sezonului în Liga Națională.

„Buceschi are contract pe doi ani. Am auzit și noi zvonuri, am discutat cu el. A infirmat totul. Nu cred că va pleca. Este un om serios, care își doreșete să își ducă mandatul până la capăt”, a concluzionat Liviu Dragomir.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare