Sport

BRAŞOV. CORONA, reacţie târzie în cazul contractelor antrenorilor şi sportivilior. DECIZIA FINALĂ

 

Ieri dimineaţă în Braşov a apărut informaţia că antrenori şi sportivi de la clubul Corona au primit mailuri în care au fost înştinţaţi că s-a decis rezilierea contractelor, invocându-se forţa majoră.

Detalii în materialele: BRAŞOV. „Sunt dați afară angajați ai CORONA BRAȘOV, invocându-se forța majoră”. Comunicat PRO România Braşov şi BRAŞOV. UPDATE. Corona închide şi contractele sportivilor. Roberto Gliga: „Mi se pare o manieră urâtă să se termine așa”. Reacţia primarului Scripcaru…

După câteva ore, în care s-a realizat gafa comisă la nivel înalt, a venit reacţia primarului George Scripcaru, care a cerut „ca, de urgență, toate documentele de reziliere a contractelor să fie anulate”.

Detalii aici: CORONA BRAŞOV. UPDATE. George Scripcaru: „Am solicitat ca, de urgență, toate documentele de reziliere a contractelor să fie anulate”. Pe aceeaşi temă citiţi şi: CORONA BRAȘOV. E de plâns.

Ieri, conducerea clubului nu a dorit să comenteze situația. Până la urmă, în această seară, după multe ore, s-a reuşit emiterea unui comunicat, care spune: „Traversăm o perioadă extrem de grea, la nivel mondial, iar aceasta a afectat implicit şi sportul din întreaga lume.

În aceste condiţii, ca urmare a Pandemiei de Covid-19 care pune în pericol viaţa oamenilor, Clubul Sportiv Municipal Corona Braşov s-a aliniat cluburilor sportive care s-au văzut nevoite să îşi înceteze activitatea sportivă, acest lucru ducând ulterior la impunerea unor decizii în ceea ce priveşte contractele de activitate sportivă pe care le are încheiate cu antrenorii, sportivii şi personalul auxiliar.

Astfel, în urma unei discuţii care a avut loc miercuri, 24 martie 2020 la sediul Primăriei Braşov, cu dl. Primar George Scripcaru şi cu dl. Viceprimar Mihai Costel, legate de activitatea clubului în perioada decretării stării de urgenta la nivel naţional, s-au luat următoarele decizii:

Conducerea clubului va emite o Decizie de director prin care se va iniţia procedura pentru suspendarea temporară a tuturor contractelor de activitate sportiva incheiate cu clubul şi aflate în desfaşurare, până la declararea oficială a încetării stării de urgenţă. Pe perioada suspendării contractelor, persoanele vor beneficia de prevederile art. XV alin. 2 din Ordonanţa nr.30/2020. Această măsură a fost adoptată şi de către alte cluburi sportive din ţară (CSM Craiova, CSM Bucureşti, CSM Galaţi, etc), precum si de cluburi sportive din Europa.

Menţionăm că în momentul în care se declară ridicarea Stării de Urgenţă la nivel naţional, şi se dă decizia de revenire la activitatea sportivă, implicit şi activitatea clubului revine la normal”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare