Sport

BRAȘOV. Corona întâlnește Zalăul lui Gheorghe Tadici. „Dacă ne facem jocul nostru obișnuit nu ar trebui să avem probleme”

 

În etapa a patra a Ligii Naționale la handbal feminin, duminică, de la ora 16.00, Corona Brașov se va duela, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, cu HC Zalău. Va fi un nou duel între Mariana Târcă și Gheorghe Tadici, doi dintre cei mai valoroși tehnicieni ai României.

Cele două formații au început bine campionatul. Corona are punctaj maxim și ocupă poziția a treia, la egalitate cu Dunărea Brăila și CSM București, în timp ce HC Zalău are șase puncte, pierzând doar în fața campioanei en-titre.

„Faptul că am câștigat primele trei meciuri ne oferă un moral bun și sper că vom continua pe acest drum și vom lua cele trei puncte și duminică. Mă bucur că prin evoluțiile mele de până acum am reușit să îmi ajut echipa și vreau să îmi fac treaba cât mai bine și în continuare”, a declarat Denisa Dedu, în timp ce Marilena Neagu a punctat: „Am vizionat echipa din Zalău. Va fi un meci greu, dar am încredere în echipa noastră și sper să câștigăm. Nu e o problemă pentru mine să joc inter, chiar dacă am început handbalul ca extremă. Joc oriunde mă folosește antrenorul pentru a ajuta echipa”.

În fine, „secundul” Dumitru Berbece a comentat: „Echipa din Zalău este una cu jucătoare tinere și cu un antrenor important. Știm că va fi unu meci greu, trebuie să obținem cele trei puncte mai ales că jucăm în fața propriilor suporteri. Dacă ne facem jocul nostru obișnuit nu ar trebui să avem probleme, dar trebuie să fim atenți pentru că surprize pot apărea oricând”. 

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. Transfer important la Corona!!!

BRAȘOV. Mihaela Tivadar, prezentată oficial la Corona. „Revin cu plăcere la Brașov”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare