Sport

BRAȘOV. Corona, 2 puncte din meciul cu Fehervar

 

Corona Brașov a luat două puncte din disputa cu Fehervar Titanok, disputată aseară, la Patinoarul „Olimpic”, în Erste Liga la hochei pe gheață.

După succesul entuziasmant cu Sport Club Miercurea Ciuc, 8-3 (Detalii aici: BRAȘOV. „Lupii” au făcut spectacol cu Sport Club Miercurea Ciuc), „lupii” au avut probleme în duelul cu maghiarii, iar la finalul timpului regulamentar a fost egalitate, 2-2.

Ungurii au condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, după golurile marcate de Sandor și Csaszar, dar brașovenii au revenit de ficare dată, pentru formația de la poalele Tâmpei marcând Dorofeev și Tendler. În prelungiri nu s-a marcat, iar la loviturile de departajare, golul care a făcut diferența a fost marcat de același Tendler.

„Am fost obosiți, am jucat multe meciuri în utimele zile. Chiar și în aceste condiții, am încercat să ținem pasul cu echipa adversă. Trebuie să fim mulțumiți cu cele două puncte pe care le-am obținut. Trebuie să îi felicităm pe cei de la Fehervar, au luptat”, a declarat antrenorul „lupilor”, Greg Lindqvist.

„Sunt mândru de echipa mea. Băieții nu au renunțat în nici un moment. A fost greu, știam că Brașovul are o echipă valoroasă. Am avut șansele noastre, dar în final am pierdut”, a punctat, Mate Arany, „secundul” formației maghiare.

FOTO: Daniel-Maximilian Milata


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare