Sport

BRAŞOV. CAZUL CORONA LA HANDBAL lasă urme adânci! SANCȚIUNE DRASTICĂ… Un an interdicţie

 

Corona Braşov a primit astăzi o sancţiune severă din partea Federaţiei Române de Handbal, totul pentru că nu l-a plătit pe fostul antrenor secund, Marius Novanc.

„În legătură cu sesizarea antrenorului NOVANC Marius privind nerespectarea Hotărârii 46/21.10.2020 a Comisiei de Apel, de către clubul C.S.M. Corona Brașov, Comisia văzând că în procesul verbal nr. 328 al ședinței din dată 19.01.2021, clubul amintit a mai fost sancționat pentru aceiași abatere; iar prin același proces verbal, i s-a pus în vedere că în termen de 10 zile să achite antrenorului drepturile salariale, obligație neîndeplinita până la introducerea prezenței sesizări, CCD hotărăște:

Sancționarea clubului C.S.M. Corona Brașov cu ridicarea dreptului de transfer, legitimare și drept de joc pentru o perioada de 1 (un) an de zile, începând cu dată de 14.03.2021, conform art. 26.11 din Statutul Antrenorului. Concomitent cu această sancțiune, la fiecare 10 zile, i se va scădea câte 1 punct din cele obținute de echipa participantă în cel mai înalt nivel competițional, păna la executare integrală a hotărârii. Această hotărâre va fi dusă la îndeplinire de C.C.C.

Notă: Părțile interesate să introducă Apel au nevoie de motivarea Hotărârii Comisiei de Disciplină conform Regulamentului disciplinar art. 13.5). Acestea intră în posesia motivării hotărârii Comisiei de disciplină dacă în termen de 3 (trei) zile de la dată publicării dispozitivului pe site, fac cerere de motivare și dovadă plății motivării hotărârii.

Apelul se poate face în termen de 5 (cinci) zile de la momentul intrării în posesia hotărârii motivate, respectând procedura introducerii Apelului, conform Art. 15.4”, se arată în comunicatul Comisiei Centrale de Disciplină a FRH.

Astfel, Corona nu va putea transfera jucătoare pentru un an, iar până în momentul în care îi va plăti suma restantă lui Novanc va pierde câte un punct la fiecare 10 zile.

Novanc n-a mai fost plătit după ce Corona a fost scoasă din competiții, anul trecut, din cauza controversatului tratament laser intravenos.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare