Sport

BRAȘOV. Bazinul „Olimpic” va găzdui Campionatele Naționale de natație rezervate copiilor

 

Campionatele Naționale de natație rezervate copiilor vor avea loc și în acest an la Brașov, gazdă urmând să fie Bazinul „Olimpic”. Competiția va debuta vineri și se va încheia duminică, la start fiind peste 500 de sportivi de la 70 de cluburi din țară.

Clubul Corona Brașov va fi reprezentat de șase sportivi la această competiție, Dragoș Miclea, Marina Todoran, Alexandra Corbu, Roberta Cozma, Alex Curticapean și Bianca Manhardt.

„Ne bucurăm să ne întoarcem la Brașov. Cu siguranță nu am fi organizat din nou aici această competiție, dacă prima nu ar fi fost o reușită. Trebuie să le mulțumesc autorităților locale pentru că sprijină acest sport și organizarea competiției, dar și lui Toro Tamas, președintele secție de natație de la Corona, care s-a implicat pentru ca acest campionat să se desfășoare aici. Este un campionat care adună la start peste 500 de sportivi de la 70 de cluburi din țară. Ne dorim să dezvoltăm astfel de evenimente la Brașov, un oraș frumos, care sprijină sportul. Acești copii, care vor concura la Brașov, sunt deja niște modele de urmat. Au decis să ducă un stil de viață sănătos și să practice înotul. Cu siguranță, printre ei se află viitori campioni naționali și de ce nu europeni, mondiali sau olimpici. Îi respect pe toți, pentru că au ales să facă mișcare în locul calculatorului. Eu am început târziu sportul, la 9 ani. Sunt un exemplu că niciodată nu este prea târziu, dar recomand ca acest sport să fie început pe la 5-6 ani. Pentru a ajunge sus, trebuie să muncești mult. Nu e ușor, puțini ajung în vârf, dar e important să practici un sport”, a declarat Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație, care a precizat că se încearcă omologarea Bazinului „Olimpic” din Brașov, pentru ca acolo să se poată organiza și competiții internaționale.

Toro Tamas, președintele secției de natație de la Corona Brașov, a menționat: „Sunt fericit că federația ne-a acordat și în acest an organizarea acestei competiții. Probabil, ne-am descurcat bine anul trecut. Sunt mulțumit că șase sportivi de la Corona sunt calificați, dublu față de anul trecut. Toți și-au făcut baremul, nu au fost invitați. Suntem la început. În doi ani nu putem schimba lumea, dar ne dorim să ajungem să avem campioni naționali. Încercăm să omologăm bazinul, întrucât avem promisiunea că la anul vom organiza cel mai mare eveniment din țară, Internaționalele României. Este un acord nescris între federație și municipalitate. Ar fi minunat să vedem la Brașov sportivi mari din lumea natației”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare