Sport

Brașov 5K – numeroasă prezență internațională

Brașov 5K – numeroasă prezență internațională
Brașov 5K (ediția a 3-a) este un concurs internațional de atletism, proba de alergare pe șosea pe distanța de 5 kilometri, organizat duminică, 13 noiembrie, în cadrul evenimentelor ce comemorează împlinirea a 35 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane.

Are loc simultan cu alte două întreceri dedicate momentului istoric Brașov 15 Noiembrie 1987: Crosul 15 Noiembrie, ediția a 33-a și primul Campionat Național de Alergare pe Șosea 5K, organizat cu această ocazie în premieră în România, la Brașov!

Competiția este organizată de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, în parteneriat cu Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov și Federația Română de Atletism (FRA), cu co-finanțare de la Consiliul Județean Brașov, cu susținerea Primăriei, a Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane, a autorităților și instituțiilor publice din Brașov, a partenerilor și sponsorilor.

Întrecerea se va desfășura pe străzile din municipiul Brașov.

Respectarea istoriei

Starturile se vor da în interiorul Parcului Industrial Roman, exact din fața fostei Secții 440 Ștanțe-matrițe, locul unde a izbucnit Revolta de la Brașov în noiembrie ‘87. Atleții vor parcurge același traseu cu cel al manifestanților de atunci, cu sosirea la Consiliul Județean.

La concurs au confirmat participarea sportivi din 10 țări. Lor li se vor adăuga cei mai valoroși atleți români ai momentului în probele de alergare pe șosea, care se vor duela și pentru titlurile de campioni naționali, în competiția ce se desfășoară în același timp, în paralel cu Brașov 5K. Ocupanții primelor trei locuri vor fi recompensați cu premii în bani: 1.500 euro pentru locul 1, 1.000 euro pentru locul 2 și 800 euro pentru locul 3. Valoarea totală a premiilor în bani este de 8.400 euro.

Brașov 5K - numeroasă prezență internațională | MyTex.ro
Brașov 5K - numeroasă prezență internațională 4

Măsurat și certificat AIMS-World Athletics, de Christian Delerue (Franța), măsurătorul cursei de maraton de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, traseul Brașov 5K este unul dintre cele mai rapide din lume, concurenții prezenți aici având șansa realizării unor recorduri personale și performanțe de excepție.

La ora actuală, recordurile traseului sunt deținute de doi atleți din România: Ancuța Bobocel (timp 15:12,50) la feminin (stabilit în 2018) și Alexandru Nicolae Soare (13:31,90) la masculin (2019).

Programul evenimentului

Joi, 11 noiembrie
Sosirea delegațiilor
Vineri, 12 noiembrie
Ora 9:30, Startul antrenamentelor, pe stadionul din Poiana Brașov
Ora 11, Vizită Casa Sfatului, expoziția permanentă 15 Noiembrie 1987
Sâmbătă, 12 noiembrie
Ora 17:45, Ședința tehnică
Ora 18:30, Festivitatea de deschidere
Duminică, 13 noiembrie
Ora 10:50, Prezentarea atletelor
Ora 11:00, Start cursa feminină
Ora 11:20, Prezentarea atleților
Ora 11:30, Start cursa masculină
Ora 12:30, Festivitate de premiere
Ora 16:00, Ședință foto câștigători la obiective reprezentative din Brașov

Brașov 5K – numeroasă prezență internațională


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] de alergare pe șosea și cros organizate în 2022, cea mai numeroasă participare va fi la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K (ediția 1). Acesta are loc duminică, 13 noiembrie, la Brașov, cu prilejul Crosului 15 […]

1 an în urmă

[…] de 5 kilometri: Crosul 15 Noiembrie (ediția a 33-a), Campionatul Național 5K (ediția 1) și Brașov 5K (ediția a 3-a). Prin urmare, circulația în municipiu, în zonele și punctele adiacente […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare