Sport

Americanul Tony Migliozzi țintește la BRAȘOV al treilea titlu mondial

  • Tony Migliozzi 2_270983.jpg
 

Tony Migliozzi este unul dintre cei mai importanţi atleţi care vor lua startul la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov, din 1 septembrie.
Municipiul Braşov găzduieşte primul campionat mondial de atletism organizat vreodată în România! Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa şi este organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Evenimentul îi va aduce la Braşov pe cei mai puternici ultra-alergători ai momentului. La acest campionat vor sosi sportivi din 31 de ţări reprezentând toate continentele, iar până la startul competiției, Federația Română de Atletism îi prezintă cei mai renumiți atleți care vor alerga pe străzile din Brașov. Tony Migliozzi este fără doar și poate unul dintre cei mai importanţi atleţi ce vor fi la Brașov pe 1 septembrie. Campion entitre, el vine țintind a treia victorie.
Născut pe 21 iunie 1989, în North Canton (Ohio) atletul american este dublu campion mondial în această competiție. Tony cucerind medalia de aur în 2015 și în 2016, de fiecare dată întrecerea fiind organizată la Doha, în Qatar. În 2015, Tony Migliozzi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu timpul de 2:52:08, el devansând doi sportivi din Kenya: Arnold Kiptaoi (2:55:34) și Samuel Ongaki (2:56:15). Un an mai târziu, Tony devine pentru a doua oară campion mondial, terminând cursa cu timpul de 2:54:02. În 2016, el a fost urmat pe podium de americanul Tyler Andrews (2:56:04) și de Collen Makaza, din Zimbabwe (2:56:58). Ek  concurează pentru SUA și în curse de 5.000 m, 10.000 m, semimaraton și maraton, iar remarcabile sunt locurile 5 și 6 ocupate de el la Maratonul de la Chicago din 2015 (locul 6 – 2:17:44) și 2016 (locul 5 – 2:19:39). În 2016, Tony Migliozzi a fost declarat ultra-alergătorul anului în Statele Unite ale Americii.

Puteți alerga alături de campion

În 2019, Tony Migliozzi face parte din nou din echipa Statelor Unite ale Americii care va lua parte la competiția de la Brașov și va încerca să cucerească a treia medalie de aur la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM. „Sunt onorat să reprezint din nou Statele Unite ale Americii în această competiției și mă gândesc cu emoție că am șansa de a cuceri pentru a treia oară titlul de campion mondial”, a declarat sportivul american în vârstă de 30 de ani. Iubitorii alergărilor lungi pot concura în cursa Open Race, alături de Tony Migliozzi. Înscrierile la această cursă sunt deschise pe pagina dedicată a campionatului www.brasov50km.com.

Citiți și:

BRAȘOVUL va găzdui primul campionat mondial de alergare 50 de km


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare