Absențe importante la Râșnov
Absențe importante la Râșnov.
91 de sportivi din 17 țări vor concura în etapele de Cupa Mondială la sărituri cu schiurile programate în perioada 16-19 februarie la Complexul Olimpic din Valea Cărbunării.
Absențe importante la Râșnov. Potrivit listei puse la dispoziție de FRSB, între cei 48 de „icari” înscriși nu figurează primii 3 din Cupa Mondială. Este vorba de norvegianul Halvor Egner Granerud (1.652 p), polonezul Dawid Kubacki (1.359 p) și slovenul Anze Lanisek (1.096 p). Nici niponul Ryoyu Kobayashi ori austriacul Stefan Kraft nu vor fi prezenți.
Vor concura, însă, pe Valea Cărbunării vedete precum Simon Ammann ori Daniel Andre Tande. Și, de luat în seamă, Germania are prima echipă la Râșnov: Karl Geiger, Markus Eisenbichler, Andreas Wellinger, Stephan Leyhe și Constantin Schmid.
România i-a înscris pe Daniel Cacina, Mihnea Spulber, Andrei Feldorean și Sorin Mitrofan.
La feminin, Eva Pinkelnig (Austria), liderul Cupei Mondiale – 1.322 p, va sări la Râșnov. Ca și slovena Ema Klinec, ocupanta locului 3 în ierarhia generală a competiției elitelor. În schimb, două nume mari nu vor fi prezente, legendara Sara Takanashi și Katharina Althaus (Germania – a doua în Cupa Mondială).
Dana Haralambie, cu 89 de puncte acumulate în acest sezon de Cupă Mondială, speră să aibă evoluții la înălțime în acest week-end, în fața propriilor fani. Celelalte „tricolore” sunt Alessia Mitu, Delia Folea și Diana Trâmbițaș.
Programul întrecerilor
Joi – 16.02.2023
16.00 – Calificări fete
Vineri – 17.02.2023
16.00 – Concurs individual fete
17.45 – Calificări baieți
Sâmbătă – 18.02.2023
10.00 – Calificări fete
11.00 – Concurs individual fete
17.15 – Concurs individual băieți
Duminică – 19.02.2023
16.00 – Sărituri probă băieți
17.00 – Super-team băieți.
Multe vedete ale acestui sport au preferat să „sară” peste concursurile de la Râșnov, întrucât săptămâna viitoare începe Campionatul Mondial de schi nordic, în Slovenia, la Planica.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Pacat ca nu vor fi prezenti cei mai buni!