Sport

A fost lansat Programul Național „Campionii României în școală, liceu și universitate”

 

Programul Național „Campionii României în școală, liceu și universitate”, a fost lansat astăzi, evenimentul, la care au participat aproximativ 40 de sportivi de performanță, implicați în acest proiect, având loc la Palatul Victoria.

„Programul are ca obiectiv creșterea gradului de participare activă și sistematică a copiilor și tinerilor la activități sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea comportamentelor sociale și cooptarea marilor sportivi în promovarea beneficiilor sportului. Cei 513 de sportivi care primesc rentă viageră de la statul român vor ajunge în aproximativ 2.500 de unități școlare din cele 41 de județe și municipiul București. Persoanele interesate de acest program pot accesa www.campioniiromaniei.com, platformă ce prezintă în premieră în România o sursă de informare și promovare a sportivilor români, campioni olimpici, mondiali și europeni”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.

„Am gândit acest proiect, care face parte din programul de guvernare, pentru că avem cu toții responsabilitatea și datoria să dăm încredere generației tinere, campionilor de mâine. Mulțumesc campionilor olimpici, mondiali și europeni, sportivilor de performanță, pentru implicare. Programul va fi dezvoltat în peste 2.500 de școli, licee și universități, pentru a promova sportul ca expresie a celei mai înalte calități umane”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca.

Cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice, Ivan Patzaichin, a comentat: „Vă felicit pentru acest proiect. Și eu am avut modele, un puști de 16 ani, am avut 3 campioni mondiali în sat și am zis dacă ei au ieșit campioni de ce să nu ies și eu, am plecat hotarât să ies campion și n-a fost chiar asa de simplu. Sunt fericit că fac parte din acest proiect, am acceptat din prima clipă, am și experiență în acest domeniu”.

„Sunt onorată că fac parte din acest proiect, pe care l-am gândit avându-mă exemplu. Avem obligația morală să fim alături de Ministerul Tineretului și Sportului și să susținem acest proiect”, a menționat Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică la canotaj.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare