Sport

7 hocheişti de la Corona Braşov, convocaţi pentru Campionatul Mondial. UPDATE. Julius Penzes a condus primul antrenament

Campionatul Mondial. UPDATE. În această dimineaţă, antrenorul Julius Penzes a condus primul antrenament la Patinoarul „Olimpic”. Din staff-ul tehnic a dispărut Attila Goga, în locul său venind slovacul Norbert Javorcik, care va fi „secund”, alături de Nelu Alexe.

Campionatul Mondial | MyTex.ro
7 hocheişti de la Corona Braşov, convocaţi pentru Campionatul Mondial. UPDATE. Julius Penzes a condus primul antrenament 29

De la şedinţa de pregătire desfăşurată în această dimineaţă au lipsit cei doi portari de la Corona Braşov. Zoltan Toke are de rezolvat unele chestiuni legate de paşaport, iar Patrik Polc are probleme de sănătate.

Campionatul Mondial | MyTex.ro
7 hocheişti de la Corona Braşov, convocaţi pentru Campionatul Mondial. UPDATE. Julius Penzes a condus primul antrenament 30

Campionatul Mondial. „Am speranţe că vom face o figură frumoasă în Marea Britanie. În lot sunt sportivi de la toate echipele din România, mai puţin Gheorgheni. Băieţii au venit montaţi, ştim că vom întâlni echipe foarte puternice. Noi vom aborda meciurile cu gândul să luptăm de la egal la egal cu toate rivalele. indiferent că vorbim despre Italia, Polonia, Marea Britanie, Correa de Sud sau Lituania. Jucătorii care au venit au făcut-o cu inima deschisă. Vor să joace la acest Campionat Mondial”, a declarat „secundul” Nelu Alexe.

Despre scandalul de la federaţie şi despre faptul că de la Gheorgheni nu s-a prezentat nici un jucător, Alexe a punctat: „Nu vreau să intru în problemele acestea. Noi încercăm să ne facem treaba. Clubul din Gheorgheni nu a dorit să trimită jucători la Naţională”.

„De la anul se va schimba puţin situaţia, pentru că vor fi disponibili mai mulţi jucători naturalizaţi, care nu pot evolua încă pentru România. Din păcate, lipseşte şi Roberto Gliga. E un jucător foarte important”, a mai spus Nelu Alexe.

„Tricolorii” se vor antrena la Braşov până marţi, când vor pleca spre Nottingham.

Campionatul Mondial. Naţionala de hochei pe gheaţă a României va începe mânie, la Patinoarul „Olimpic” din Braşov pregătirea pentru Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A. Competiţia care va avea loc în perioada 29 aprilie – 5 mai, în Marea Britanie, la Nottingham.

Campionatul Mondial. Deşi este cea mai tare competiţie din istoria recentă pentru hocheiul românesc, situaţia este una critică. Hocheiul românesc este măcinat de scandaluri care nu fac bine. „Tricolorii” trebuie să se lupte cu naţiuni importante, în eşalonul al doilea mondial, iar la federaţie este o conducere legitimă care aşteaptă o decizie a unei instanţe şi alta facută pe genunchi, din ambiţiile unora, care într-un stat de drept nu are cum să funcţioneze, pentru că nu are nici un drept.

Campionatul Mondial. Revenind la hochei, se pare că toţi jucătorii de la ACSH Gheorgheni care au fost selecţionaţi au refuzat convocarea. Informaţia este una pe surse, rămâne de văzut ce va fi mâine, la primul antrenament.

În ceea ce priveşte Braşovul, clubul Corona are 7 jucători în lotul făcut de Julius Penzes, Nelu Alexe şi Attila Goga. După cum a anunţat chiar el, căpitanul Coronei şi al Naţionalei, Roberto Gliga, va rata competiţia din Marea Britanie.

„Speranţele sunt ca echipa noastră să rămână în acest eşalon. Din păcate eu am o problemă medicală ce necesită o intervenţie chirurgicală care nu mai poate fi amânată şi nu voi putea merge în Marea Britanie”, a spus Roberto Gliga, după ce Corona a cucerit titlul în Liga Naţională.

Astfel, de la Corona Braşov au fost chemaţi:

  • Patrik Polc, Zoltan Toke (portari);
  • Pavlo Borysenko, Huba Bors (fundaşi)
  • Gajdo Balazs, Andrei Vasile, Kovacs Matyas (atacanţi).

În Marea Britanie, „tricolorii” se vor duela cu ţara gazdă, Italia, Lituania, Coreea de Sud şi Polonia în încercarea de a evita ultima poziţie şi de a se menţine în lumea bună a hocheiului mondial.

Programul României la Campionatul Mondial de la Nottingham:

  • 29 aprilie: România – Italia;
  • 30 aprilie: Lituania – România;
  • 2 mai: România – Coreea de Sud;
  • 3 mai: Marea Britanie – România;
  • 5 mai: Polonia – România.

Revenim mâine, cu detalii despre lot, după primul antrenament al „tricolorilor”.

FOTO: © Daniel Maximilian Milata Maxim’s Sports


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] România a scris astăzi o pagină de istorie, reuşind, după mulţi ani o victorie în lumea bună a hocheiului mondial. […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare