Sănătate

TRAGIC. Un copil ar putea rămâne paralizat pe viață, dacă nu se operează urgent!

  • Maria_Franga1_207317.jpg
 

Caz care s-ar putea termina tragic, dacă un copil nu va fi ajutat să se opereze de urgenţă. E vorba de Maria Franga, o fată de 12 ani grav bolnavă, ce are nevoie de implanturi cu celule stem.

„La doar un an după ce și-au înmormântat primul copil, cei doi părinți trăiesc iarași clipe dramatice, după ce medicii le-au spus că Maria, al doilea lor copil, suferă de paralizie cerebrală.

Copila, în vârstă de 12 ani, nu poate vorbi, merge foarte greu, ajutată de ghetele ortopedice și nici măcar nu poate să mestece mâncarea. Mai mult decât atât, există momente, în timp ce doarme, când intră într-o starea asemănătoare comei, care îi poate pune viața în pericol. Părinții au mers pe la toți medicii, în încercarea lor disperată de a-i oferi Mariei o viață cât de cât aproape de una normală. Au mers chiar și până în China, unde fetița a primit 10 implanturi de celule stem, cu ajutorul cărora a înregistrat progrese destul de mari.

Pentru a spune „Mama!”, pentru a mesteca sau a putea merge singură la toaletă, Maria are nevoie de alte implanturi cu celule stem, intervenție care se poate face numai la Clinica „Better Being“ din Bangkok (Thailanda), însă familia nu mai are cu ce să le mai plătească“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei „Salvează o Inimă“.

Asociația umanitară  a demarat o campanie de strângere de fonduri, pe platforma salveazaoinima.ro/campaigns/maria-fraga/, unde oamenii pot dona bani pentru copilul bolnav. Acum un an, Asociația „Salvează o inimă“ a reușit strângerea fondurilor necesare pentru un caz asemănător, care a fost operat la aceeași clinică din Thailanda, iar evoluţia pacientului a fost bună, se mai arată în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare