Sănătate

Stresul cauzat de lipsa banilor, asociat cu afecțiunile mintale

  • article_255928_1.jpg
 

Stresul de la locul de muncă, în timpul acestei perioade de criză economică, a condus la o creștere semnificativă a numărului pacienților care suferă de afecțiuni mintale, informează BBC. Potrivit unui sondaj comandat de compania Mind, un britanic din 11 a mers la medicul de familie pentru a solicita tratament împotriva stresului și a anxietății, în timpul perioadei de recesiune. Dintre aceștia, 7% au spus că le-au fost prescrise medicamente. Un voluntar din cinci a recunoscut că stresul cauzat la locul de muncă i-a făcut pe unii dintre ei să plângă la serviciu. Sondajul a relevat faptul că o treime dintre aceștia lucrau în condiții grele, iar jumătate dintre ei erau îngrijorați de siguranța locului de muncă din cauza crizei economice.
În urma unui sondaj efectuat în Marea Britanie a relevat faptul că cei mai mulți dintre oameni sunt iritați de colegii de birou care mănâncă zgomotos (28%), de cei care își suflă nasul prea tare (26%), de cei care vorbesc prea tare la telefon (21%) sau chiar de cei care cântă (5%). Cercetătorii au descoperit că doar una din zece persoane preferă să stea jos, într-un loc liniștit, pentru a scăpa de stres, în timp ce mai mult de 33% dintre respondenți au declarat că preferă să țipe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google