Sănătate

Spitalul din Victoria, județul Brașov, are un nou director medical

Spitalul din Victoria, județul Brașov, are un nou director medical.

„Bun venit noului director medical al Spitalului Orășenesc Victoria – Dr. Ionuț Poinăreanu!
După trei ani de căutări, avem bucuria de a anunța că postul de director medical a fost, în sfârșit, ocupat. Este un pas esențial pentru dezvoltarea Spitalului nostru și pentru întreaga comunitate.

Dr. Ionuț Poinăreanu este medic primar în anatomie patologică, doctor în științe medicale, absolvent cu atestat în management sanitar și cadru didactic universitar. A absolvit Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța (promoția 2004) și activează în învățământul superior medical din 2005, fiind în prezent Șef de Lucrări Universitare la aceeași instituție.

Are o carieră academică și profesională complexă:
🔹 Doctor în științe medicale din 2011
🔹 Medic primar din 2018
🔹 Absolvent al Facultății de Arte (2020)
🔹 Absolvent Master în Meloterapie (2023)
🔹 Cadru didactic asociat la Universitatea Transilvania din Brașov, în două facultăți – Știința Materialelor și Muzică.

O carieră care îmbină știința, arta și educația – o combinație rară, dar cu atât mai valoroasă pentru o echipă care își dorește să crească.
Ne bucurăm că a ales să vină la Victoria și îi urăm mult succes în această nouă etapă!”, a transmis Camelia Bertea, primar al localității Victoria.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button