Sănătate

Risc mai mare cardiac pentru persoanele scunde

  • article_257426_1.jpg
 

Persoanele scunde se confruntă cu un risc de 1,5 ori mai mare de a dezvolta o maladie cardiacă și de a muri prematur din cauza acesteia, comparativ cu persoanele înalte, potrivit unui studiu publicat în European Heart Journal. Datele au fost strânse pe un eșantion de trei milioane de indivizi. Femeile care măsoară în înălțime mai puțin de 1,53 metri și bărbații cu o înălțime sub 1,65 metri prezintă un risc mai mare de a dezvolta maladii cardiovasculare comparativ cu femeile cu o înălțime de peste 1,66 metri și bărbații mai înalți de 1,73 metri, spun cercetătorii. Aceste rezultate sugerează că statura scundă ar trebui adăugată pe lista factorilor de risc cardiac, alături de obezitate și nivelul ridicat al colesterolului, au declarat cercetătorii din Finlanda, de la Universitatea din Tampere. Copiii obezi prezintă încă de la vârsta de trei ani semnele unor viitoare afecțiuni cardiace, au afirmat cercetătorii americani de la Universitatea North Carolina (UNC), al căror studiu a fost publicat în revista Pediatrics. În același timp, adolescenții suferind de carențe de vitamina D sunt mai expuși în fața riscului de a dezvolta tulburări cardiace, diabet și hipertensiune, potrivit unui studiu prezentat în cadrul conferinței organizată de American Heart Association.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google