Sănătate

RAPORT: Copiii din România, mult mai fericiţi decât cei din Marea Britanie

 
Deşi pare greu de crezut, potrivit unui raport întocmit de organizaţia britanică The Children’s Society, copiii din România sunt cei mai fericiţi din lume, fiind urmaţi de cei din Columbia. Spre deosebire de aceştia, micuţii sud-coreeni şi britanici sunt cei mai nefericiţi. 
Astfel, întrebaţi dacă sunt nemulţumiţi de viaţa lor în ansamblu, doar unul din 100 de copii români a răspuns „da”, comparativ cu unul din 14 în Marea Britanie. Pe de altă parte, studiul arată că fetele din Marea Britanie sunt pe penultimul loc în ceea ce priveşte încrederea în propriul aspect fizic, acordându-şi nota medie de 7,3. Spre deosebire de acestea, micile românce sunt foarte sigure de frumuseţea lor, clasându-se pe primul loc, cu o medie de 9,4. 
În ceea ce priveşte încrederea în sine, copiii britanici s-au clasat pe ultimul loc. În cadrul studiului, au fost intervievaţi 53.000 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, din 15 ţări. 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare