Sănătate

Postul intermitent poate fi periculos pentru sănătate

Postul intermitent poate fi periculos pentru sănătate.

Postul intermitent sau intermittent fasting este un adevărat trend în nutriție, recomandat de o mare parte din tehnicienii nutriționiști și instructorii specializați din zona de wellness. Specialiștii nutriționiști din domeniul medical sunt puțin mai reticenți când vine vorba de această alternativă, care, potrivit unor studii, poate crește riscul de apariție a diabetului de tip 2.

Postul intermitent oferă promisiunea de a slăbi rapid, prin reducerea aportului caloric al organismului pentru perioade limitate de timp, perioade alternate cu aportul normal de alimente. După mai multe săptămâni sau luni, te vei obișnui să mănânci porții mai mici și sănătoase, fără a mai exagera cu mesele, iar metabolismul tău va funcționa mult mai bine decât o făcea înainte.

Acesta este un model de alimentație bazat pe eliminarea voluntară a caloriilor, până la 25% calorii din consumul zilnic, pe o perioadă de 16 până la 24 de ore. În funcție de variantă aleasă, este obligatorie alternarea aportului normal de alimente de 8 până la 24 de ore. 

Postul intermitent nu interzice consumul unui anume tip de aliment. Practic, poți să mănânci tot ce dorești, dar numai în anumite intervale de timp.

În multe cazuri, postul intermitent a dat rezultate foarte bune, persoanele reușind să scape de kilogramele în plus în câteva luni. Întrebarea este cu ce preț?

Benefic sau nu?

Cu toate că multe studii confirmă avantajele pe care acest tip de model de alimentație le are asupra organismului, există la fel de multe studii care infirmă avantajele acestuia, accentuând problemele de sănătate pe care le poți avea dacă soliciți organismul prin post intermitent.

Studii recente afirmă faptul că postul intermitent crește nivelul de insulină din corp și poate crește cantitatea de grăsime abdominală, producând efecte ireversibile asupra celulelor pancreatice. Unul din aceste studii a fost efectuat de Ana Cláudia Munhoz Bonassa, cercetător la Universitatea Sao Paolo din Brazilia și este bazat pe studii mai vechi, care afirmă faptul că postirea crește cantitatea de stres oxidativ, precum și producția de radicali liberi.

Stresul oxidativ și radicalii liberi în exces sunt principalii vinovați pentru apariția diferitelor forme de cancer, boli cardiovasculare și neurologice. Cercetările au fost făcute pe șobolani și au durat 3 luni. În această perioadă, cercetătorii au monitorizat atent atât greutatea acestora, cât și nivelul de stres oxidativ, precum și cel de insulină. La finalul celor 3 luni, numărul de kilograme a scăzut, dar grăsimea a fost distribuită atipic în ceea ce privește corpul. 

Chiar dacă greutatea a scăzut per total, cantitatea de grăsime abdominală a rozătoarelor a crescut, odată cu nivelul de insulină și radicali liberi.  De altfel, grăsimea abdominală este un simptom foarte clar care precede apariția diabetului de tip 2.

Pe termen scurt, postul intermitent poate aduce numai beneficii, dar pe termen lung, acesta nu este recomandat, tocmai din cauza efectelor adverse pe care le poate avea asupra organismului.

Sursa: www. medicalnewstoday.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
6 luni în urmă

[…] Punem laptele cu zahărul la fiert într-o crăticioară, la foc mic. Când este pe punctul să dea să dea în clocot turnam grișul în ploaie și amestecam tot timpul.Îl lăsăm să fiarbă câteva minute până începe să se îngroașe.… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare