Sănătate

Ministerul Sănătăţii face apel la vaccinare antigripală

 

Ministerul Sănătăţii a reînnoit apelul la vaccinare antigripală, în contextul„suntem în plină epidemie la nivel european”. Astfel, specialiştii Ministerului Sănătăţii subliniază că persoanele din categoriile de risc (copii şi adulţi cu boli cronice – respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, gravide, persoane cu vârsta de peste 65 ani, copii şi bătrâni instituţionalizaţi), nu ar trebui să neglijeze vaccinarea antigripală. Vaccinarea se face în cabinetele medicilor de familie şi este gratuită pentru cei din grupele menţionate. „Suntem în plină epidemie de gripă la nivel european, iar cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este în continuare vaccinarea”, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, reprezentant al Ministerului Sănătăţii. În România, de la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate 8 decese confirmate cu virus gripal, faţă de 17 în sezonul precedent.

La Braşov mai sunt peste 2.700 de doze disponibile

„Recomand tuturor persoanelor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, rog medicii de familie care ştiu că au în evidenţă pacienţi care se încadrează în aceste categorii şi sunt încă nevaccinaţi, să îi cheme la cabinet pentru vaccinare”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
La Braşov, potrivit dr. Claudia Bularca, purtător de cuvânt al DSP Braşov, până acum au fost vaccinaţi 14.923 de braşoveni. „În stocul DSP mai sunt 443 de doze, iar în teritoriu, la medicii de familie, alte 2.288 de doze”, a precizat dr. Bularca.

Gripa nu se tratează cu antibiotic

Măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. Totodată, vaccinarea antigripală este ferm recomandată şi populaţiei generale, active, care nu se încadrează în nici una din categoriile de risc de a dezvolta complicaţii ale gripei.
Specialiştii MS atrag atenţia că gripa nu se tratează cu antibiotic (decât dacă s-a produs o suprainfectare bacteriană, dar asta o stabileşte medicul) şi în nici un caz trebuie evitat să luăm pastile „după ureche”.  În cazul apariţiei simptomelor de boală, Ministerul Sănătăţii recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect. De asemenea, pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care aţi fost diagnosticat cu gripă se recomandă repaus şi limitarea contactului cu alte persoane.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare