Sănătate

Fetița cu SHU din BRAȘOV a scăpat de dializă

 

Potrivit comunicatului postat astăzi, 9 aprilie, pe pagina web a Ministerului Sănătății, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din Capitală, mai este internat un singur copil cu sindrom hemolitic uremic (SHU) care primește tratament de specialitate în secția de nefrologie. „Este vorba despre copilul din Brașov care nu mai face dializă peritoneală. Starea de sănătate a acestuia evoluează pozitiv, dar rămâne în continuare pentru o perioadă scurtă sub supraveghere medicală”, se arată în comunicatul care continuă, ca de obicei, cu sfaturi legate de prevenție, din care înțelegem că incriminate sunt alimentele pe care le-ar fi consumat fetița, deși analizele de până acum contrazic acest lucru. „Ministerul Sănătății reamintește importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiștii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune”.

Citiți și:

Fetiţa cu SHU din BRAŞOV este singura care mai face dializă

BRAŞOV. „Dosarele X” în cazul fetiţei cu SHU

Starea fetiţei din BRAŞOV cu SHU s-a agravat!

BRAŞOV. Nimic suspect în alimentele consumate de fetiţa cu SHU

Fetiţa din BRAŞOV cu SHU va face dializă încă două-trei săptămâni

UPDATE. Ministerul Sănătăţii începe ancheta epidemiologică în cazul fetiței din BRAȘOV

BRAȘOV. Copil de 2 ani transferat la București, cu suspiciunea de sindrom hemolitic uremic

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare