Dr. Vasi Rădulescu: „Ne autosabotăm mâncând. Ne sinucidem lent”
Este avertismentul lansat de dr. Vasi Rădulescu (foto 2), în contextul în care restricțiile ne împing spre sedentarism și… mâncat din plictiseală.
Cardiologul a postat pe internet o imagine cu felul în care este corpul unei persoane supraponderale în comparație cu corpul unei persoane cu masa normală și a adăugat următorul mesaj:
„Pauza de conștientizare. Priviți aceste scanuri, vă rog. Nu fac shaming, ci arăt niște evidențe. Vârstă și înălțime aproape identice, sex feminin.
În stânga avem pe cineva cu obezitate, la aproape 110 kg. Urmăriți cu galben grăsimea, cea evidentă de sub piele, dar și pe cea din jurul organelor, corelată cu risc cardiovascular, de diabet, boli neurologice. Aparatul locomotor suferă și el – oasele își schimbă poziția, cartilajele se macină. Obezitatea vine la pachet și cu o stare inflamatorie în corp.
În dreapta avem pe cineva la 50 kg. Nu se observă multă grăsime pe lângă organe, oasele sunt corect poziționate, aparatul locomotor nu lucrează cu suprasarcină.
Oricât de greu ar fi, oricine ar face bine să tindă spre exemplul din dreapta și să depună toate eforturile pentru a rămâne la normoponderalitate. Nu cu diete care promit scăderi spectaculoase, ci cu principii solide, cu obiceiuri sănătoase. Cu ajutor de la medici, nutriționiști, psihologi. Cu extrem de multă voință.
Obezitatea devine un flagel. Este endemică și la copii. Ne autosabotăm mâncând. Ne sinucidem lent. Ne aruncăm în suferințe cumplite, lungi, după plăceri scurte. Ne distrugem articulațiile, inimile, creierele.
Faceți un prim pas în direcția corectă și identificați problema dacă ea există. Apoi depuneți orice efort necesar pentru a migra din stânga în dreapta. Câștigurile vor fi uriașe”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.