Sănătate

Cireșe cu limita de pesticid depășită au ajuns pe piața din România!!!

 

Inspectorii sanitar-veterinari au descoperit un lot de cireșe, provenit din Turcia, cu limita admisă de pesticid depășită, dar nu au reușit până în prezent să retragă toată cantitatea de marfă de pe piață.

Un control efectuat de o echipă de inspectori ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București a scos la iveală că cireșele aveau depășiri ale pesticidului dimetoat.

„Limita maximă admisă este de 0,02 mg/kg, iar în probele analizate valorile erau de 0,03 mg/kg (…). După primirea buletinelor de analiză, imediat ANSVSA a demarat o anchetă pentru a verifica dacă mai există cireșe la comercializare din acel lot, pentru a fi retrase și distruse.

Până în prezent, din lotul de cireșe provenit din Turcia, în cantitate de 1.347 de kg, depistat cu depășirea limitei pentru dimetoat, a fost retrasă de inspectorii ANSVSA și dirijată pentru a fi distrusă o cantitate de 564 de kg. Acțiunea este în desfășurare la nivel național”, se explică într-un comunicat remis de ANSVSA.

ANSVSA și Protecția Consumatorilor s-au sesizat, după ce în mediul online au apărut imagini cu o caserolă cu cireșe importate din Turcia pe eticheta căreia scria că fructele au fost tratate cu imazalil și thiabendazol (pesticide care nu au fost depistate la analize, fiind depistat, în schimb, dimetoat).

Amenzi aplicate de Protecția Consumatorilor

Ca urmare a controalelor efectuate de Protecția Consumatorilor la distribuitor și a verificării documentelor, s-a constatat, potrivit declarației de conformitate și a declarației pe proprie răspundere a administratorului societății, că cireșele nu erau tratate cu imazalil și tiabendazol.

„Distribuitorul a susținut că situația s-a datorat unei erori umane de etichetare, dar a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 10.000 lei, iar lotul de produse a fost oprit temporar de la comercializare din rețelele de magazine, pentru etichetare corectă.
La rândul său, importatorul a fost sancționat de ANPC, aplicându-se o amendă în valoare de 12.000 lei, pentru lipsa etichetării în limba română”, au explicat reprezentanții ANPC.

„Având în continuare suspiciuni asupra calității produsului, s-a transmis o adresă către DSVSA București, prin care s-a solicitat verificarea lotului de cireșe din punct de vedere al conținutului de pesticide. În urma analizei de către DSVSA București, a produsului cireșe, origine Turcia, a reieșit faptul că pentru pesticidele imazalil și tiabendazol s-au înregistrat valori nedetectabile, însă s-a înregistrat depășirea limitei maxime admise pentru pesticidul dimetoat. DSVSA București a notificat neconformitatea produsului prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje. Comerciantul a inițiat procedura de retragere a produsului din toate magazinele sale, iar distribuitorul a inițiat, de asemenea, procedura de retragere a produsului de la comercianți”, au mai informat reprezentanții ANPC.

CITIȚI ȘI:

Reziduuri de pesticide peste limita admisă, descoperite la dovlecei aduşi din Turcia. Aproape 20 de tone de legume au fost incinerate

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare