Sănătate

„Cerem acces integral la medicamente compensate“

 

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a lansat campania „Pacient de România – 6% pentru Sănătate“. Prin această campanie se solicită alocarea unui buget care să permită accesul integral la medicamente compensate.

„Ca pacienţi români, ne dorim să avem acces integral la tratamente compensate şi terapii inovatoare, să nu fim nevoiţi să întrerupem tratamentul sau să modificăm schema terapeutică în funcţie de ce găsim în farmacii. Ne dorim să avem acces la investigaţii, monitorizare şi servicii medicale ori de câte ori avem nevoie, ne dorim să avem personal medical bine pregătit, iar pentru toate acestea sistemul are nevoie de bani şi de o politică coerentă”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, coform Mediafax. „Ne dorim să nu mai fim trataţi ca pacienţi de mâna a doua ai Europei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de o finanţare corespunzătoare şi o regândire a sistemului. Primul pas trebuie să fie acordare a 6% din PIB pentru sănătate”, a mai spus acesta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare