Sănătate

BRAȘOV. Un medicament vital pentru copii lipsește din farmacii

 

Paradoxul ieftinirii medicamentelor. De la 1 iulie 2015, au dispărut circa 1.500 de produse, pentru că prețul foarte mic impus, uneori sub prețul de producție, le făcea evident neprofitabile. Companiile farmaceutice ameninţă că vor retrage mai multe produse, dacă Ministerul Sănătăţii îşi menţine intenţia de a ieftini cu 35 la sută medicamentele, de la 1 martie. Unele vor fi pur şi simplu retrase de pe piaţă, pentru că producătorii rămân fără profit. Ministerul Sănătăţii promite însă că nu se va ajunge în această situaţie.

Ieftinirea a dus la dispariție și la costuri mai mari

Peste 1.500 de medicamente au dispărut deja după ieftinirea din iulie 2015. „Tot guvern PSD era și atunci. A fost o ieftinire pe stoc care a «demolat» farmaciile independente. Ne-a prins cu medicamente pe care noi am dat, de exemplu, 100 de lei și a trebuit să le vindem cu 80 de lei! Măsura asta de ieftinire trebuia să intre anul trecut în vigoare, tot de la 1 martie, dar a fost amânată până la 1 noiembrie. Urma să fie făcută ieftinirea treptat, în patru ani. Acum însă se va întâmpla probabil la fel ca în iulie 2015, doar că nu mai prea avem medicamente, fiindcă importatorii nu mai vor să aducă, să vândă sub prețul la care le-au luat”, ne-a spus unul dintre puținii farmaciști independenți rămași în Brașov. Nu există categorie de afecțiune cronică gravă la care să nu lipsească deja medicamente: cancer, boli cardiovasculare, infecţioase şi neurologice. Cele mai multe au alternativă terapeutică, spun autorităţile. Dar nu toate. Și uneori înlocuitorii sunt și de zece ori mai scumpi, fiindcă produsul care dă prețul de referință este exact cel care a dispărut.

Costă 7 lei, dar va ajunge la sute de euro

Acum sunt probleme de aprovizionare pentru peste 300 de medicamente şi vaccinuri, în majoritatea cazurilor din cauza preţului minim impus. Unul dintre produse este cel care se prescrie copiilor, chiar și sugarilor, pentru anumite forme de epilepsie, care dau crize cu pierderea cunoștinței. Crizele ţin şi câteva ore. Fără tratament, copiii bolnavi ar putea muri. Însă medicamentul e tot mai greu de găsit. Firma care deţine produsul a notificat Agenţia Medicamentului că nu mai poate asigura necesarul din ţară. Nu a spus şi de ce, dar la 7 lei flaconul, dacă urmează o ieftinire cu 35%, este evident. „Caut de mai bine de o lună, am bătut foate farmaciile din orașul ăsta. Nimeni nu mai are. Mi s-a spus că nu se mai importă. Și nu are înlocuitor. Am cerut ajutor pe Facebook, am obținut un flacon pentru o lună. Nu știu ce vom face după aceea. Este un medicament cu prescriere specială, nu știu cum poate fi procurat din Ungaria sau Germania. Sper să se poată, chiar dacă ne va costa sute de euro. Aici costă 7-8 lei”, spune o tânără mamă din Brașov.

Criza se va adânci

Companiile ameninţă că vor retrage alte peste 120 de produse pentru boli cardiovasculare, boli neurologice, diabet, cancer şi nu numai. Asta dacă Ministerul merge mai departe cu proiectul de ieftinire a lor cu 35%. E vorba despre medicamente inovative, ale căror brevete au expirat. Firmele sunt obligate să anunţe cu un an înainte dacă vor să iasă de pe piaţă, iar, între timp, să asigure stocuri. În caz de urgenţă, medicamentele care lipsesc pot fi aduse cu autorizaţie de nevoi speciale, emisă de către Agenţia Medicamentului. Sunt însă şi de câteva ori mai scumpe. Producătorii spun că dacă medicamentele ieşite de sub protecţia brevetelor vor fi ieftinite cu 35 la sută, criza se va adânci. Ar putea dispărea 123 de produse, dintre care 20 – fără alternativă. În cazul în care companiile farma nu depun dosare pentru noile preţuri, pot fi prezente pe piaţă până la epuizarea stocurilor, dar nu mai mult de şase luni.
Pacienţii, prin asociațiile care îi reprezintă, cer măsuri urgente, pentru a nu rămâne fără tratamente vitale și pentru a fi readuse cele care au dispărut. Ministrul Sănătății Florin Bodog, spune că nu renunţă la ieftinire și dă garanții, verbale, că nu va fi o criză. Producătorii de medicamente negociază cu Ministerul Sănătăţii şi alte soluţii pentru ca ieftinirea să nu priveze pacienţii de tratamente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare