Sănătate

BRAȘOV. Inspectorii DSVSA, măsuri pentru preîntâmpinarea toxiinfecțiilor alimentare! Telemeaua de „oaie/capră”, printre produsele dubioase

 

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov au intensificat acțiunile de control, în această perioadă, pentru a se asigura că nu vor apărea cazuri de toxiinfecție alimentară în rândul populației.

Verificările au loc pe tot lanțul alimentar, fiind controlați producători, distribuitori și comercianți de produse alimentare.

„Se asigură supravegherea permanentă a piețelor agroalimentare de către personalul DSVSA Brașov, fiind verificați atât producătorii, cât și comercianții de produse alimentare sub aspectul originii și asigurarea respectării legislației sanitare veterinare în domeniu, se derulează controale oficiale ce au ca scop prevenirea și combaterea practicilor frauduloase prin care telemeaua proaspătă de oaie/capra este substituită cu telemea obținută din lapte de vaca. Au fost organizate controale oficiale in unitățile de depozitare a legumelor și fructelor, inclusiv verificarea conformității transporturilor rutiere de fructe și legume cu origine din țări terțe”, a explicat directorul DSVSA Brașov, dr. Dorin Enache.
Controalele din trafic au loc în colaborare cu agenți din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov. Sunt vizate atât transporturile de animale vii, precum și cele de carne, dată fiind problema pestei porcine africană.

Amenzi de peste 80.000 de lei, în cadrul Comandamentului Județean

A fost constituit Comandamentul Județean pentru Asigurarea Stării de Sănătate a Populației în perioada sărbătorilor de iarnă 2019, constituindu-se comisii mixte de control formate din specialiști de la DSVSA Brașov, de la Direcția de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorilor Brașov, fiind supuse controlului unităţi de comercializare a produselor alimentare și de alimentație publică.

Până la această dată, au fost verificate 212 unități și producători particulari, piețe, depozite alimentare, supermarket-uri, restaurante, pensiuni, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie/ patiserie, cantine, etc..

„În urma constatării unor neconformități în ceea ce privește igiena, etichetarea incompletă a produselor, depozitare necorespunzătoare, lipsa înregistrării sanitare veterinare, programe de autocontrol incomplete au fost aplicate 78 sancțiuni contravenționale (17 amenzi în valoare de 81.500 lei și 61 avertismente) și reținute oficial 27 kg produse lactate, până la primirea rezultatelor analizelor de laborator”, a informat directorul DSVSA Brașov.

De asemenea, au fost organizate 12 acțiuni de control în trafic, fiind verificate 168 mijloace de transport auto și a fost aplicată o amendă de 7.200 de lei, pentru lipsa autorizării sanitare veterinare a mijlocului de transport.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Amenzi de aproape 50.000 de lei, după controale în magazine alimentare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare