Politic

[ViDEO] Update BRAŞOV. Aeroportul – discuții pro și contra în plenul CJ

 

Indicatorii tehnico-economici ai Aeroportului Brașov Ghimbav, rezultați din studiul de fezabilitate actualizat de firma IPTANA, au fost aprobaţi astăzi în plenul Consiliului Județean, nu fără discuţii. După ce au ţinut să precizeze că susţin proiectul, reprezentanţii PSD, în frunte cu Roxana Mînzatu şi Mihai Mohaci, au solicitat să se pună la dispoziţia consilierilor judeţeni aflaţi la primul mandat documentaţia anterioară, printre care vechiul studiu de fezabilitate, şi au cerut câteva lămuriri legate de sumele prevăzute pentru captarea şi devierea pârâului Besălcin – trei milioane de euro, în condiţiile în care turnul de control va costa nouă milioane. De asemenea, Mohaci, care pe vremea când era prefect s-a mai ocupat de acest subiect, a readus în atenţie problema castorilor, care au habitat la 100 de metri de gardul aeroportului. Vicepreşedintele CJ Adrian Gabor i-a răspuns că, recent, specialiştii de la Ministerul Mediului au dat asigurări că nu vor fi probleme din acest punct de vedere.

La ședință au fost prezenți 28 de consilieri județeni, dintre care 26 au votat în favoarea proiectului. Ionel Spinean (video1), de la PER, şi colega sa de partid, Mariana Sebeni, s-au abţinut de la vot. „Avem Comisia Aeroportul formată din consilieri județeni, dar nu am fost anunţaţi, nu am fost consultaţi în legătură cu actualizarea SF-ului şi discuţiile cu cei din Covasna şi Harghita (nota red. – Harghita nu intră în discuție). Sunt judeţe sărace. Lăsaţi-i pe ei în sărăcia lor! Cu Primăria Braşov trebuie să ne asociem. Parcă stabiliserăm să nu facem temă de campanie electorală din aeroport, PSD-ul a respectat pactul, dvs. nu! Eu zic că v-aţi făcut campanie electorală cu acea conferinţă de presă!”, l-a acuzat Spinean pe preşedintele CJ, Adrian Veștea (video 2), care a susținut înainte de ședința de plen o conferință de presă pe tema aeroportului, însă nu e candidat la parlamentare.

Cel care i-a dat replica a fost Mihai Veştea (PNL – foto, la microfon): „Comisia are în atribuţii partea de strategie pentru aeroport. Partea tehnică este a Executivului CJ şi asta reprezintă indicatorii tehnico-economici, SF-ul, disucţiile cu proiectantul. Dacă era să-şi facă cineva campanie cu aeroportul eu eram ăla, că eu am început demersurile când eram vicepreşedinte CJ”.

Citiți și:

Update BRAŞOV. Când se reiau lucrările la Aeroport

BRAŞOV. Încă 47 de milioane de euro pentru finalizarea aeroportului

BRAȘOV. Ședință CJ pentru Aeroport și Spitalul Județean


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare