Politic

[ViDEO] BRAȘOV-VOILA. Afterschool pentru 150 de copii, cu fonduri europene

 

Aproximativ 150 de copii care învaţă în cele patru şcoli din Voila vor beneficia de program afterschool începând cu următorul an şcolar. Astfel, micuţii vor putea să-şi facă temele, să fie supravegheaţi, să primească o masă, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală.

Administraţia locală a obţinut finanţare nerambursabilă pentru acest proiect, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), valoarea totală fiind de 500.000 euro, pentru care Primăria speră să semneze contractul în această săptămână. 

Comuna Voila, cu o populaţie de 3300 de locuitori, are şase sate (Ludişor, Dridrif, Sâmbăta de Jos, Voila, Cincşor, Voievodeni), dar şcoli sunt în patru sate.

„Avem 150 de elevi din cadrul comunei de la clasele 0 – VIII care vor beneficia de hrană, rechizite, mâncare, îmbrăcăminte, pregătire după programul şcolar la orele de curs, asistenţă medicală, asistenţă din partea unor specialişti în psihologie”, ne-a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Braşov, primarul comunei, liberalul Gheorghe Osalciuc.

Programul se va derula pe o perioadă de 4 ani din fondurile nerambursabile, iar mai apoi Primăria trebuie să-l menţină încă doi ani. Programul va fi asigurat de cadrele didactice din unitățile de învățământ ale comunei, care vor fi plătite pentru orele suplimentare. După semnarea contractului, vor fi amenajate spaţiile din şcolile unde urmează să se derulează programul, apoi vor fi pornite licitaţiile pentru contractarea serviciilor de catering sau a celor de furnizare de rechizite.

Un alt proiect important pentru Voila este cel pentru introducerea canalizării.

„Am semnat deja contractu pentru canalizarea în Voievodenii Mari, Voievodenii Mici, cu deversare în staţia de epurare Voila. Este un proiect de un milion de euro, câştigat prin PNDR 2. În plus, prin GAL Făgăraş va fi achiziţionat un tractor cu lamă pentru deszăpezire, cu 40.000 euro. Totodată, a fost reluat proiectul de introducere a gazelor naturale în patru sate, proiect care a început în urmă cu 20 de ani, dar care s-a oprit din lipsă de finanţare”, a anunţat edilul.  

De asemenea, primarul Osalciuc a mai spus că până acum a reuşit să întocmească documentaţia în vederea întocmirii titlurilor de proprietate pe 1.800 de hectare.  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare