Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Demonstraţii de resuscitare în Piaţa Sfatului, de Ziua Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie

 

Voluntarii de la Crucea Roşie Braşov s-au aflat ieri în Piaţa Sfatului într-o campanie de informare şi conştientizare asupra necesităţii educaţiei pentru acordarea primul ajutor în caz de urgenţă şi protejarea vieţii. Astfel, cei interesaţi au putut asista la demonstraţii pentru resuscitarea unei victime, în caz de necesitate, până la venirea echipajului de intervenţie medicală.

Ziua de ieri nu a fost aleasă întâmplător pentru o astfel de acţiune, întrucât 8 Mai este Ziua Internaţională a Mişcării de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie. Există șapte principii fundamentale dupăp care se ghidează organizaţia: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate.

Aceste principii au fost adoptate în mod oficial în anul 1965, la Viena, în cadrul celei de a 20-a Conferințe Internaționale a Crucii Roșii. De atunci, ele sunt citite în deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Roșii și Semilunei Roșii.

Tinerii şi copiii sunt sprijiniţi în implementarea acestor principii, prin promovarea sănătăţii, servicii în comunitate, schimburi internaţionale, informare şi diseminare privind rolurile şi responsabilităţile Crucii Roşii Române.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este cunoscută în întreaga lume ca o organizație de ajutor umanitar, reunind peste 13 milioane de membri, ce acționează consecvent în vederea prevenirii și alinării suferințelor provocate de războaie, conflicte armate, tensiuni politice, dezastre și calamități naturale sau sociale.

La nivel local, Crucea Roşie Filiala Braşov se bucură de aproximativ 400 de voluntari pregătiţi mereu să ajute. Pregătirea acestora este continuă. Astfel, există Detaşamentul de Intervenţie în caz de dezastre, dar se derulează cu regularitate şi proiectul „Educaţie pentru sănătate” derulat în şcoli, grădiniţe şi licee. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button