Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Ce schimbări legislative vrea să propună deputatul Mara Mareş?

 

Îmbunătăţirea sistemului educaţional şi modificarea legii voluntariatului sunt doar două dintre planurile tinerei politiciene Mara Mareş.

În prima conferinţă de presă susţinută ca parlamentar la sediul PNL Braşov, deputatul Mara Mareş şi-a expus ideile în acest sens:

„Am optat pentru a activa în Comisia pentru învățământ, tineret, știință și sport a Camerei Deputaților, dar și în Comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, unde am fost aleasă şi secretar. Îmi propun ca prin activitatea în aceste două comisii să reușesc să promovez proiecte care să stimuleze întoarcerea tinerilor în țară, să fie îmbunătățită calitatea sistemului educațional românesc, să fie mai adaptabil nevoilor pieței muncii din România”.

„Îmi doresc în primul rând să modificăm legea voluntariatului. Vreau foarte mult să facem inițiative concrete prin care voluntariatul să fie recunoscut ca vechime în muncă. În acest sens, vom avea multe modificări de făcut și la legea pensiilor. Sper să reușim să eliminăm și violența domestică asupra femeilor și copiilor. După aprobarea bugetului, voi face demersuri și în sensul ăsta”.

„Tot legat de activitatea mea parlamentară din aceste trei săptămâni, am depus alături de mai mulți colegi liberali prima inițiativă legislativă. Ea vizează eliminarea de la impozitarea pe venit a tuturor pensiilor din România, nu doar a celor sub 2.000 lei, cum a legiferat noua guvernare. Este vorba de necesitatea respectării principiului non-discriminării, în condițiile în care impactul bugetar al generalizării non-impozitării pensiilor ar fi unul extrem de limitat”.

Cum ar putea face aceste lucruri şi ce alte proiecte mai are Mara Mareş, aflaţi din materialul video ataşat.

citește și

 BRAŞOV. Iluziile şi dezamăgirile celui mai tânăr deputat din Parlamentul României, Mara Mareş


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare