Politic

USR Brașov solicită imperativ renumărarea voturilor pentru Primăria și pentru CL Brașov

USR Brașov solicită imperativ renumărarea voturilor pentru Primăria și pentru Consiliul Local Brașov, „din cauza neregulilor identificate”.

„În urma numeroaselor sesizări primite din partea reprezentanților în secții și a candidaților care au supravegheat numărarea voturilor, sesizări prin care se semnalau abateri de la procedura legală de numărare, s-au formulat mai multe contestații adresate Autorității Electorale Permanente, Biroului Electorale de Circumscripție și Biroului Electoral Județean, prin care se solicită: anularea alegerilor, renumărarea voturilor pentru primar, renumărare voturilor pentru Consiliul Local Brașov.
Conform sesizărilor, modalitatea de numărare a voturilor în multe secții a prezentat abateri de la procedura legală, buletinele nefiind desfăcute și împărțite de către Președinte și trecând prin mai multe mâini înainte de a fi sortate. De asemenea, au existat secții în care cheile de control au arătat erori, cazurile fiind rezolvate fără clarificare cu membrii comisiei. În plus, au existat numeroase sesizări privind prezența pe listele de alegători a unor persoane decedate”
, argumentează reprezentanții formațiunii politice.

„Solicităm intervenția promptă a autorităților electorale pentru a ne asigura că rezultatele alegerilor reflectă cu fidelitate voința electoratului din municipiul Brașov, respectând principiile de bază ale democrației și drepturilor constituționale ale cetățenilor de a alege. Vom apela la toate mijloacele legale pentru a elucida toate neregulile”, afirmă Irineu Darău (foto 2, centru), președintele filialei județene USR Brașov.

Potrivit acestuia, contestațiile formulate descriu încălcări ale procedurilor legale stipulate în Legea nr. 115/2015 pentru organizarea și desfășurarea alegerilor. Printre acestea, se numără nerespectarea modului de deschidere și prezentare a buletinelor de vot, supravegherea insuficientă a procesului de votare și nereguli în numărarea voturilor, fapte care aduc atingere integrității procesului electoral.
Astfel de probleme au fost raportate în secțiile de vot nr. 9, 17, 24, 34, 35, 37, 52, 75, 83, 84, 105, 123, 124, 143, 156, 165, 166, 167 și 172.

De asemenea, contestațiile subliniază și încălcarea articolului 85 alin. (8) din aceeași lege, care stabilește modalitatea de îndoire a buletinelor de vot pentru a preveni dezvăluirea opțiunii electorale. În secțiile 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 45, 46, 50 și 107, procedura nu a fost respectată, alegătorii introducând buletinele neîndoite în urne, ceea ce a dus la potențiale încălcări ale secretului votului.

Contestațiile depuse au fost însoțite de capturi de ecran și înregistrări video care susțin neregulile amintite mai sus.

Solicităm autorităților responsabile să analizeze înregistrările video din secțiile de vot amintite pentru a verifica neregulile raportate”, spun cei de la USR.

„Pentru că există aceste întrebări și un cadru legal în care putem solicita un răspuns, ținând cont și de semnalele și sesizările primite în ultimele zile, ne simțim datori să le semnalăm autorităților electorale, al căror rol este să clarifice toate aceste aspecte și să se pronunțe asupra impactului pe care erorile semnalate l-au avut asupra rezultatului final. Este dreptul nostru să cerem clarificări și o rezolvare din partea BEM”, a menționat Allen Coliban, primarul Brașovului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
ron
1 luna în urmă

Ce nu fac jegurile psd pnl sa le iasă voturile , când vii cu un candidat și comun,și “intelectual” ,și tot te chinui sa bați usr ul-))))))

Willy
1 luna în urmă

Numarati-le pana prinde tot usereul ciolan. boroda ala era negru la fata azi in sedinta. Ultimele lui aparitii prin CL. L-a ejectat domnu doctor.

Ultima modificare a 1 luna în urmă de către Willy
ron
Răspunde la  Willy
1 luna în urmă

Oricum,politica e un rahat iar politicienii indiferent de partidele care au fost până acum la guvernare,l au mâncat.Insa oricine altcineva ca primar,dar nu intelectualul Scripcarel.

Back to top button