Politic

UPDATE. Oprea, însoţit de 1.607 ori de coloana oficială!

 

DNA arată că Oprea Gabriel folosea abuziv coloanele oficiale când se deplasa atât în interes de serviciu, cât şi pentru rezolvarea problemelor personale.

„Spre exemplu, în perioada 2 ianuarie – 21 octombrie 2015, s-au realizat 1607 misiuni de însoțire a deplasărilor efectuate de ministrul de interne pe raza municipiului București. Numărul total al acestor misiuni este de aproximativ 3 ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă conform prevederilor legale.

Prin aceste fapte a fost produsă o vătămare a intereselor legitime ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Deturnarea resurselor poliției rutiere care ar fi trebuit să contribuie la fluidizarea circulației în municipiul București și folosirea acestora pentru a facilita deplasarea unui demnitar neîndreptățit legal la acest beneficiu, cu efectul îngreunării deplasării celorlalți participanți la trafic, a pus instituția în imposibilitatea de a-și îndeplini una din funcțiile esențiale (supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice)“, arată DNA într-un comunicat oficial.

„Confortul suplimentar creat în acest mod demnitarului în raport cu toți ceilalți participanți la trafic, în scopul ușurării deplasărilor cu caracter privat sau care nu erau justificate de împrejurări excepționale și urgente, reprezintă un privilegiu la care nu este îndreptățit și care are astfel natura unui folos necuvenit.

Din probele administrate până în prezent a reieșit că activitatea de însoțire se realiza cu știința și acceptul ministrului, care a dispus cu privire la modalitatea în care să se realizeze însoțirea. Totodată, a mai rezultat și că au existat situații în care ministrului i s-a propus ca anumite deplasări private să se realizeze fără însoțirea poliției rutiere, însă acesta a solicitat în mod expres prezența echipajelor“, mai arată DNA.

Amintim că Direcția Națională Anticorupție cere începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne. Procurorii DNA cer urmărirea penală în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu.

Citiţi şi:

DNA cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button