Politic

Update. „CAZUL KOVESI”. Procurorii au început urmărirea penală in rem

 

Procurorii de la Parchetul General au început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual în urma autodenunţului depus de Sebastian Ghiţă, care o vizează pe Laura Codruța Kovesi, procurorul şef al DNA.

Deocamdată, nici o pesoană nu a fost pusă sub învinuire. Prima persoană audiată în acest dosar a fost deputatul Sebastian Ghiţă. Acesta a declarat, astăzi, la ieșirea de la Parchetul General, că a dat o declaraţie ca martor. 

„A rămas ca, în perioada următoare, să mai vin cu elemente de probă care să ajute la soluționarea acestei situații. În general, evit să spun lucruri care se întâmplă în dosar. Da, aveam un stick la mine, la intrare. Dar, repet, evit să dau elemente din dosar. Sunt convins că vor fi audiate și alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am spus, am nominalizat persoanele care au fost vizate de mine și care au participat împreună cu mine la acest eveniment. Trebuie să îi lăsăm pe procurori să facă încadrarea faptelor. Ceea ce mă bucur este că Parchetul General a avut curajul și a început să facă o anchetă care vizează un procuror de la DNA și chiar pe Laura Codruța Kovesi”, a susţinut parlamentarul.

citeşte şi: Sebastian Ghiţă, la Parchetul General


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare