Politic

UPDATE. BREXIT. A venit sfârşitul Europei unite?!

 

Analiștii politici fac tot felul de speculații legate de ce se va întâmpla în Europa, după ieșirea Marii Britanii din UE. Pe lângă schimbările economice, e posibil să se schimbe drastic și scena politică, inclusiv granițele. Rezultatele referendumului dau apă la moară mișcărilor naționaliste și anti-UE din Franța și Olanda, dar și din alte țări unde partidele de extremă dreapta sunt puternice. De asemenea, schimbările din economia britanică ar putea cauza tensiuni politice în întreaga Europa.

Unire între Irlanda de Nord și Irlanda!?

În nordul Europei, Brexitul ar putea crea o graniță între Irlanda (care e în UE) și Irlanda de Nord (care va ieși din UE, deoarece face parte din Marea Britanie). Practic, astfel se va încetini circulația a mii de persoane în fiecare zi. Deja, partidul Sinn Fein (din Irlanda de Nord) a emis un comunicat în care cere organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei în privinţa unirii cu Republica Irlanda, conform The Independent. Aceasta ar fi o soluţie pentru a rămâne în UE, spun reprezentanții partidului. Un asemenea referendum nu va fi deloc pe placul englezilor.

„Scoţia va căuta acum independenţa“

Amintim că Irlanda de Nord și Scoţia au votat pentru rămânerea în UE.  Prim-ministrul de la Edinburgh, Nicola Sturgeon, a spus azi: „Votul aici arată clar că oamenii din Scoţia văd viitorul lor ca parte a Uniunii Europene”. Nicola Sturgeon a mai spus că „toate opţiunile sunt pe masă“, atunci când este vorba de protejarea relaţiei Scoţiei cu Europa.

Scriitoarea J.K. Rowling, care a militat împotriva ieşirii Marii Britanii din UE, a scris un mesaj de revoltă, după anunțarea rezultatelor. „Scoţia va căuta acum independenţa. Moştenirea lui James Cameron va fi destrămarea a două uniuni. Nicio astfel de ruptură nu trebuia să aibă loc”, a scris J.K.Rowling pe Twitter.

Francezii de extremă dreaptă vor și ei referendum

Acum, partidul francez de extremă dreapta Frontul Naţional cere organizarea unui referendum cu privire la statul de membru UE al Franţei. „Victorie pentru libertate!… Acum trebuie să organizăm acelaşi tip de referendum în Franţa şi în (alte) ţări din UE ” a afirmat Marine Le Pen, conform Reuters.

Tensiuni în Gibraltar

Analiștii pilitici spun că Spania ar putea fi tentată să închidă granița cu Gibraltarul, unde trăiesc în jur de 33.000 de britanici. O altă propunere: Spania ar vrea ca Londra şi Madridul să împartă suveranitatea asupra Gibraltarului, o vreme, pentru că astfel teritoriul va avea în continuare acces la piaţa unică, relatează Reuters. În Gibraltar, majoritatea alegătorilor au votat pentru rămânerea în blocul comunitar. Ministrul de externe de la Madrid, Jose Manuel Garcia-Margallo, a spus că, de acum înainte, problema Gibraltarului nu mai ţine de UE. „Acum este o chestiune bilaterală, care va fi negociată exclusiv între Marea Britanie şi Spania”, a declarat acesta.

Extremiștii din Olanda: „Banii noştri, frontierele noastre“

Tot azi, liderul formaţiunii politice olandeze anti-imigraţie Partidul Libertăţii, Geert Wilders, a cerut organizarea unui referendum privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană, informează Global News. „Vrem să ne controlăm singuri ţara, banii noştri, frontierele noastre şi politica noastră privind imigraţia”, spus liderul Partidului Libertăţii de extremă-dreapta, printr-un comunicat. Amintim că Olanda este ţară membră fondatoare a UE.

Procesul de ieşire din UE va trebui negociat

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică ce este compusă din 28 state. Originile UE se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state (Belgia, Franța, Germania (de Vest), Italia, Luxemburg și Olanda), în 1958. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Statele care fac parte din UE: Belgia, Italia, România, Bulgaria, Letonia, Suedia, Danemarca, Lituania, Slovacia, Germania, Luxemburg, Slovenia, Estonia, Malta, Spania, Finlanda, Olanda, Cehia, Franța, Austria, Ungaria, Grecia,   Polonia, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Cipru, Croaţia.

Precizăm că procesul de ieşire din UE va trebui negociat cu membrii rămaşi, în termen de doi ani, arată BBC News într-o analiză. Parlamentul European are drept de veto asupra oricărui nou acord prin care se reglementează relaţiile dintre Marea Britanie şi UE, spun analiștii.

Citiți și:

BREXIT. Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. Vezi rezultatele votului!

Brexit. Bursa de la Londra, în cădere liberă

Brexit. Klaus Iohannis: „Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia României”

BREXIT. Premierul britanic David Cameron se retrage!

Brexit. Previziuni economice revizuite în scădere, în cazul în care Marea Britanie va părăsi UE

Brexit. Preşedintele Franţei: „Europa, în mod necesar, se va schimba”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare