Politic

UPDATE. BRAŞOV. De ce s-a amânat votarea Legii Aeroportului, în varianta social democraţilor spusă de deputatul Emil Niţă

 

Pentru că acuzaţiile curg de la o oră la alta, cu privire la motivul pentru care s-a amânat votul final la Legea Aeroportului, liberalii dând vina pe PSD, l-am contactat şi pe deputatul PSD de Braşov, Emil Niţă, pentru a ne spune varianta social-democraţilor.

El ne-a expus firul evenimentelor în subiectul care ne priveşte în mod expres: „Pentru că această lege este foarte importantă pentru Braşov, eu împreună cu deputatul Gabriel Andronache am întors-o la comisii. Vorbim de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2007. Astfel, ieri în plenul Camerei Deputaţilor a fost dezbătut actul normativ pe capitole, urmând ca astăzi să intre la votul final. Ar fi trebuit să treacă. Dar, între timp, a fost depusă şi moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, care ar fi trebuit să fie dezbătută tot astăzi. Pentru că nu a putut fi prezentă la dezbaterea moţiunii şi doamna ministru în cauză, discuţiile s-au amânat pentru orele 14.30. Cum doamna ministru tot nu a ajuns la Cameră, discuţiile nu au mai fost amânate şi au început aproape de orele 14.50. După citirea moţiunii, ar fi trebuit să fie dezbătută, apoi supusă la votul final. Nu era cvorum, întrucât parlamentarii liberali au refuzat să participe la aceste discuţii. Au fost aşteptaţi aproape un sfert de oră, după care care preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, a declarat şedinţa închisă din lipsă de cvorum, iar votul final pentru această moţiune simplă a fost amânat pentru săptămâna viitoare. Acesta este motivul pentru care şi celelalte acte normative, printre care cel care priveşte Aeroportul din Braşov şi Legea conversiei, care ar fi trebuit să intre la votul final azi, au avut aceeaşi soartă, adică amânarea. Deci, nu pot fi învinuiţi social democraţii de acest lucru”. 

Sursa citată a precizat că la momentul la care ar fi trebuit să se treacă la vot, în sală erau 141 de deputaţi, iar necesarul pentru cvorum ar fi fost de minim 171. Deci, au lipsit cel puţin 30 de parlamentari. 

De regulă, după cum ne-au comunicat şi reprezentanţii social-democraţilor din Braşov, înainte de începerea votului final, se face prezenţa pentru constatarea cvorumului, conform procedurii. Dacă nu se constată cvorumul, nu se mai dezbate nici un punct de pe ordinea de zi.

PNL a ales să s-o salveze pe ministrul Prună de la moţiunea simplă a PSD şi a boicotat întreaga şedinţă. Ca atare, nu s-a mai putut dezbate nici un proiect. La următoarea şedinţă, PSD va relua dezbaterea la proiectul privind creditele în franci elveţieni si Aeroportul Braşov” a venit şi punctul de vedere oficial din partea PSD Braşov. 

Îmi exprim speranța că toți parlamentarii, reprezentând toate formațiunile politice, vor înțelege importanța și necesitatea adoptării acestui proiect legislativ care ne va permite să continuăm și să finalizăm proiectul Aeroportului Brașov – Ghimbav, vital pentru dezvoltarea comunității județului Brașov. Contăm pe sprijinul parlamentarilor brașoveni și sperăm că la următoarea ședință în plen a Camerei Deputaților legea aeroportului va fi adoptată”, a transmis şi Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov. 

citeşte şi

UPDATE. BRAŞOV. Votul pentru Legea Aeroportului s-a amânat iar. Ghici cine este de vină de această dată?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare