Unde au fost Adrian Veștea și Alina Gorghiu / De la o nouă bază sportivă în Gorj, la iluzoriul stadion din Brașov
Unde au fost Adrian Veștea și Alina Gorghiu.
Ministrul Dezvoltării și ministrul Justiției, ambii PNL, din Guvernul României au fost ieri, împreună, într-o vizită în județul Gorj.
Unde au fost Adrian Veștea și Alina Gorghiu. Cei doi au verificat stadiul unor proiecte importante, finanțate prin Compania Națională de Investiții (CNI).
„12,45 de milioane de lei este valoarea alocată pentru o construcție crucială la Tribunalul Județean Gorj, care va mări capacitatea acestuia și va oferi spații necesare pentru justiție. 17,5 milioane de lei au fost accesați pentru construirea unui sediu pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu și Tribunalul Gorj. Peste 6 milioane de lei vor fi investiți într-o nouă bază sportivă”, a declarat Adrian Veștea.
Că veni vorba despre baza sportivă, noul stadion din Tg. Jiu era prevăzut să se construiască la Brașov, dar pe atunci PSD-istul Victor Ponta a mutat, printr-un ordin, proiectul în județul de unde primea foarte multe voturi. Dacă vă mai amintiți, se întâmpla acum aproape un deceniu…
În acest moment, stadionul reprezentativ al Brașovului a rămas tot peticitul „Tineretului”, iar Adrian Veștea i-a transmis primarului Allen Coliban să întocmească un proiect în acest sens pentru a-l direcționa către CNI. Dar, până în prezent, nici o informație nu s-a mai primit pe această temă.
Poate că pe edilii locali nu-i mai interesează subiectul. Dacă Brașovul a ajuns, rușinos, să agonizeze fotbalistic prin Liga 3…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.