Politic

Un deputat de Brașov A PLECAT din PNL! Trece la AUR?!…

  • flucus_2.png
 
Dumitru Flucuș, ajuns deputat pe listele PNL Brașov reprezentând Țara Făgărașului (i-a luat fața Marei Mareș, care ulterior a ajuns la PNL București, iar acum este consilier al premierului Nicolae Ciucă), a luat decizia de a părăsi „barca” liberală. Oricum, el era vizat cu excluderea din partid, după ce semnase pe listele AUR pentru suspendarea din funcție a președintelui României, Klaus Iohannis.
 
„Dragi români, vreau să împărtășesc cu voi ultimele decizii pe care le-am luat. Am decis să mă despart de Partidul Național Liberal. Fac acest pas deoarece îmi doresc să fiu mai aproape de cetățeni, îmi doresc să fiu independent și, nu în ultimul rând, îmi doresc ca opiniile mele să fie ascultate și respectate. Nu doresc să aduc reproșuri foștilor colegi și le doresc succes. Am luat această decizie, deoarece nu am reușit să obțin sprijinul unui număr suficient de colegi pentru promovarea unor proiecte legislative pe care le-am promis alegătorilor și pentru că vreau să acționez în conformitate cu propria mea conștiință. Nu vreau să aduc prejudicii oamenilor de rând prin aplicarea unor decizii politice. La începerea mandatului nu am jurat credință vreunui partid, am jurat credință țării și poporului. După 16 ani de activitate ca primar în colaborare cu Partidul Național Liberal, voi activa ca și parlamentar neafiliat. Pe viitor m-ați vedea activând în cadrul partidului AUR?”, a postat Dumitru Flucuș pe contul său de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare