Politic

Trista gară din BRAȘOV a mai pierdut un tren în drumul spre modernizare

 

La aflarea veștii că CFR SA a lansat procedurile de licitaţie în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată din țară, dar printre care nu se află și Gara Brașov, președintele organizației municipale PNL, consilierul local Adrian Oprică, s-a revoltat. 

„Am fost sigur că ministrul Cuc ne duce cu preşul când a spus că Gara Braşov va fi pe lista gărilor care vor fi modernizate”, a spus Oprică, referindu-se la declarațiile făcute de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc când a fost la Brașov, cu mai bine de două luni în urmă, potrivit căruia stația CFR din Brașov va intra în programul de modernizare al CFR, instituție aflată în subordinea Ministerului. 

„Am citit atunci cu surprindere ceea ce a spus presei Răzvan Cuc, în urmă cu o lună, şi anume că inclusiv Gara Brașov va fi modernizată în cadrul unui proiect european de 700 de milioane de euro. Deşi nu am crezut, am zis să aştept şi să nu ies din nou cu o declaraţie care punea la îndoială spusele lui, tocmai pentru a nu fi acuzat că sunt tendenţios. Ei bine, de curând, pe site-ul CFR, într-un comunicat de presă a apărut lista gărilor care vor intra în acest proiect şi…supriză, gara Braşov nu este pe respectiva listă”, a precizat Oprică. 

Astfel, el este decis să meargă personal la Ministerul Transporturilor să facă lobby pentru demersul Primăriei Brașov de a prelua obiectivul din Brașov pentru a-l moderniza pe banii municipalității: „Este aberant ce face Ministerul Transporturilor şi revoltătoare seninătatea cu care dă declaraţii neadevărate ministrul Cuc. Braşovul este unul dintre oraşele importante ale ţării, oraş vizitat pe toată perioada anului de foarte mulţi turişti, care circulă cu trenul. Faptul că refuză să cedeze administrarea către Primăria Braşov nu e doar rea voinţă, dar arată clar care sunt interesele partidului de la guvernare. Pentru noi este frustrant că un oraş ca Braşovul, recunoscut pentru cât de curat este, are parte de o asemenea gară, iar Primăria nu poate face nimic în acest sens, pentru că nu are pârghiile necesare pentru a se implica prin investiţii”.

CFR SA, prin Sucursalele Regionale de Căi Ferate București, Brașov, Iași şi Timișoara a lansat, zilele trecute, procedurile de licitaţie în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată din țară. Printre acestea se află doar Gara Făgăraș din județul Brașov. 

Amintim că municipalitatea încearcă de mai mulţi ani să determine CFR să cedeze în administrare gara Braşov, astfel încât autorităţile locale să poate interveni şi să modernizeze clădirea şi întreaga zonă. Primele discuţii au apărut în 2011 – 2012, fără nici un răspuns din partea CFR şi a Ministerului Transporturilor. Dermersurile au fost reluate ulterior în 2014, iar apoi, în 2016, la iniţiativa societăţii civile, când Primăria Braşov a primit o petiţie în acest sens, semnată de 2.000 de cetăţeni. În acest an, PNL Braşov a strâns peste 12.000 de semnături la corturile care au fost amplasate în oraş şi alte peste 500 printr-o petiţie online, după cum a afirmat Oprică.

De altfel, tot după declarațiile ministrului Cuc făcute la Brașov, potrivit căruia, pe de o parte, nu știa de demersurile muncipalității brașovene, invitând-o totuși la București pentru discuții în cazul în care vrea să participe la proiectul de moderizare a Gării Brașov, primarul George Scripcaru ne-a spus că a retrimis „la pachet” toate solicitările din ultimii ani, menționate mai sus, spre știința ministrului Transporturilor. 

„Nu știu, o să verific la CFR, să văd dacă există o astfel de solicitare. Ceea ce ştiu de la director (Constantin Axinia – n.r.) este că majoritatea gărilor din ţară vor intra într-un program de reabilitare, în baza unui proiect pe fonduri europene. Voi verifica în ce stadiu se află acest proiect şi vă voi comunica”, a declarat Cuc în 23 aprilie 2019, prezent la Brașov.

citiți și

BRAŞOV. Gara ar trebui să intre într-un program de reabilitare, cu fonduri europene, potrivit ministrului de la Transporturi, Răzvan Cuc 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare