Politic

Traian Băsescu: „PSD, un partid inapt pentru guvernare care trebuie trimis în opoziție”

 

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a scris pe pagina de Facebook că PSD este un partid inapt pentru guvernare și că trebuie trimis în opoziție, responsabilitatea Preşedintelui Klaus Iohannis fiind covârşitoare în următoarele zile.

„PSD, un partid inapt pentru guvernare!

PSD este un partid care nu este capabil să guverneze, chiar dacă are un suport popular important. Defectul major este acela că, atunci când ajunge la putere, vrea să guverneze după reguli proprii, şi nu după regulile constituţionale. Doar câteva exemple:

Ponta: în 2012, la suspendare, blochează, prin OUG, dreptul CCR de a verifica pentru constituţionalitate hotărârile Parlamentului. Efectul? Şi UE, şi SUA pun sub semnul întrebării statul de drept în România, se multiplică obligaţiile din MCV, iar UE decide blocarea accesului în Spaţiul Schengen, care trebuia să se producă începînd cu 1 octombrie 2012.

Grindeanu: servil şi umil, în februarie 2017, emite, pe furiş, fără dezbatere publică, celebra OUG 13, dedicată acoperirii infracţiunilor şefului sau de partid, Liviu Dragnea, şi nicidecum descongestionării penitenciarelor. Efectul? Europenii pun sub semnul întrebării statul de drept în România şi sute de mii de români ies în stradă cerând plecarea guvernului.

Dragnea: decembrie 2016, instaurează un regim de tip FSN, asemănător regimului comunist, în care, sub comanda unui singur om, partidul se substituie şi guvernului, şi parlamentului. Efectul? România revine la «valorile politice» ale începutului anilor ’90, sub ochii unei populaţii majoritar tolerante la derapajele de la democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept dacă i se măreşte salariul şi se extind ajutoarele sociale.

Dragnea: iunie 2017, decide retragerea sprijinului politic pentru guvernul pe care el însuşi l-a instalat acum 6 luni. Motivul? Pentru că Grindeanu şi Tudorel Toader refuză să introducă în Codul Penal pragul care l-ar salva de puşcărie pe Aiatolahul PSD. Efectul? Instabilitate politică, iar partenerii României nu mai înţeleg dacă România a evoluat faţă de mineriadă din 1990 în ceea ce priveşte statul de drept.

Concluzie. Oricît ar fi de mare, PSD-ul este inapt pentru guvernare pentru că refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept. Singura soluţie pentru că România să-şi reia cursul spre consolidarea statului de drept şi să poată evolua pozitiv este trimiterea acestui partid în opoziţie. Aici, responsabilitatea Preşedintelui Iohannis va fi covârşitoare în următoarele zile”, a scris Băsescu pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare