Politic

Stadionul Tineretului va fi reconstruit la standarde UEFA

În ședința Consiliului Local al Municipiului Brașov din 28 noiembrie 2023, consilierii au votat aprobarea proiectului refacerii din temelii a Stadionului Tineretului cu 17 voturi și 10 abțineri, după mai bine de două ore de dezbateri și contre. 

Proiectul propus de primarul Coliban costă aproximativ 30 de milioane de euro

Potrivit declarațiilor primarului Allen Coliban, costurile refacerii din temelii a Stadionului Tineretului ar fi de 30 de milioane de euro, iar capacitatea totală va fi de aproximativ 10.000 de locuri.

Este cea mai bună variantă pentru ca Brașovul să aibă, în cel mai scurt timp, un stadion la standarde UEFA”, a spus primarul Braşovului.

Primarul va depune proiectul spre finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI), cu care deja a purtat discuții în vederea realizării obiectivului. Însă, dacă din varii motive, proiectul stadionului nu va primi finanțare guvernamentală, atunci Primăria Municipiului Brașov este pregătită să suporte costurile. „Putem finanța prin CNI acest proiect, aceasta este prima noastră intenție. Pe de altă parte, dacă nu vom avea sprijin politic, volumul și valoarea investiției ne lasă și opțiunea finanțării din surse locale” a precizat primarul Allen Coliban în timpul ședinței-maraton de peste 12 ore, precizând că a vorbit și cu ministrul Dezvoltării despre preluarea costurilor pentru refacerea stadionului din fonduri naționale. 

Raportul de expertiză tehnică a evidențiat faptul că stadionul are structură puternic degradată și prezintă risc seismic ridicat. Prin urmare, se impunea reconstrucția arenei. 

Stadionul va avea cea mai înaltă certificare: UEFA Elite

| MyTex.ro
Stadionul Tineretului va fi reconstruit la standarde UEFA 10

Conform reprezentantului firmei de arhitectură care a realizat proiectul, stadionul va fi împărțit in patru corpuri: Tribuna 1, Tribuna 2, Peluza 1 si Peluza 2. Structura propusă este din cadre de beton armat, cu închideri de zidărie și compartimentari din gips carton sau zidarie. Ca obiectiv principal, necesar a fi atins prin realizarea investiției publice, îl constituie realizarea unui stadion dedicat meciurilor de fotbal, capabil să îndeplinească cerințele de acreditare UEFA, cu posibilitatea organizării și a altor evenimente. 

Stadionul va dispune de 9.716 locuri pe scaune și loje rezervate sectorului VIP, care vor putea fi închiriate sau puse la dispoziția sponsorilor. 

Noile tribune vor corespunde normativelor europene în vigoare. Păstrăm terenul de fotbal actual. Tribuna oficială va fi mutată în partea de sud. Va fi pe 3 niveluri, va avea și 12 loje. Va fi și o zonă de promenadă, cu spații comerciale, cafenele, baruri, va exista și un muzeu al arenei” a spus arhitectul Aurel Basuc, invitat să prezinte proiectul în ședința de Consiliu Local. 

Arena sportivă va include și o serie de spații complementare, cum ar fi: cabinete medicale, două birouri anti-doping, sală de conferință și zona de interviuri-fulger, restaurant, zonă administrativă, fan-shop, un muzeu dedicat fotbalului brașovean și spații comerciale.

Soluția proiectantului este de-a construi pe etape și fără să fie afectată suprafața de iarbă, astfel încât terenul de joc va fi disponibil pentru meciuri în cea mai mare parte a duratei prevăzute pentru lucrările de refacerea stadionului. 

Tribunele vor fi complet acoperite, însă stadionul nu va dispune de acoperiș retractabil întrucât ar presupune dublarea costurilor. 

Conform proiectului, stadionul va dispune de 324 de locuri de parcare și cinci locuri pentru autocare. Deși va avea o capacitate mai mică decât noul stadion Giulești, va dispune de mai multe locuri de parcare. Soluția de mobilitate agreată ar fi folosirea mijloacelor de transport în comun atunci când sunt programate meciuri, dar cei care ar veni la meci cu mașina personală mai au opțiunea parcării de tip park&ride care se construiește la Bartolomeu. 

Proiectul are deja avizul Comisiei de Circulație pentru locurile de parcare și configurarea căilor de acces din zona stadionului.

Potrivit proiectantului, costul total pentru amenajarea unui stadion, cu o capacitate de 9.716 locuri (spectatori, VIP, media, persoane cu dizabilitati), este de 149.894.985,08 lei inclusiv TVA. Durata indicată pentru refacerea stadionului Tineretului este de aproximativ doi ani și jumătate sau trei.

Se studiază posibile amplasamente pentru un stadion mai mare

Primarul Coliban a afirmat că studiază în continuare posibile amplasamente pentru un stadion mai mare, care să dispună de baze de antrenament și alte facilități. Însă, municipalitatea nu dispune de terenuri corespunzătoare pentru o asemenea investiție. Achiziția unui teren, procedurile birocratice obligatorii și costurile aferente ar face ca realizarea unui stadion mare să dureze mai mulți ani.

Soluția cea mai rapidă de-a avea un stadion la standarde UEFA la un cost decent o reprezintă proiectul de refacere din temelii a Stadionului Tineretului. În cazul realizării unui stadion mai mare, acest stadion modern de 10.000 de locuri râmâne al Brașovului și va fi folosit de cluburile și centrele de fotbal din oraș. 

P- articol al USR Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare