Politic

SPOR DE PRAF de 2.500 de lei pe lună la instituția Avocatul Poporului!

 

Unul din directorii angajați la instituția Avocatul Poporului primește spor de lucru în praf în valoare de 2.500 de lei pe lună, după cum a dezvăluit astăzi Cristian Băcanu (foto), deputat PNL și fost secretar de stat la Ministerul Justiției.

Acest „detaliu” s-a aflat în cursul dezbaterilor de marți, în care s-a început procedura de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.

„Sunt liberal şi vă spun: ceva nu este în regulă cu atâtea sporuri!

2.500 de lei este sporul de praf și condiții vătămătoare pe care îl primește lunar un director din instituția Avocatului Poporului (da, instituția aceea care în ultimii ani a dovedit că ar trebui să se numească Avocatul Corupților și al cărei singur scop recent pare să fi fost eliberarea lui Liviu Dragnea din pușcărie și desființarea DNA). 2500 de lei! Adică un salariu minim pe economie. Sau puțin peste 10 alocații majorate. Sau aproape două pensii medii. Și asta pentru că stă, aparent, în praf. Că de lucrat în condiții vătămătoare, mă îndoiesc sincer că o face.
 
Este unul din multele sporuri, plătite din bani publici luați de la investiții în infrastructură, în sănătate, în educație și în alte domenii vitale, cu care PSD și-a cumpărat liniștea și și-a îmbuibat camarila de partid.
 
Și în mediul privat se lucrează cu calculatorul, dar de spor pentru că își obosesc ochii nici nu poate fi vorba. Și nici de spor de stres. Și nici de spor de mediu toxic. Și nici de multe astfel de sporuri, care mai de care mai jignitoare la adresa bunului simț și mai agresive cu banul public. Ban pe care îl varsă la buget, lună de lună, cei care lucrează în mediul privat; de cele mai multe ori în stres, în mediu toxic sau în fața unui calculator. Fără să primească niciun spor, evident!
 
Cred că trebuie să taiem răul din rădăcină și să punem stop căpușării bugetului de stat prin astfel de practici PSD-iste”, a postat Cristian Băcanu pe pagina sa de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare