Politic

Soluții pentru problemele de trafic de la Sânpetru: primarul Marian Arhire își propune să realizeze două noi căi de acces

Comuna Sânpetru va avea două noi căi de acces, urmare a demersurilor începute de primarul USR Marian Arhire. Acesta a semnat contractele pentru elaborarea documentației tehnice necesare în vederea autorizării celor două căi noi de acces în comună, una în zona de est, în apropiere de Stabilus, iar a doua în zona de vest, între Timișul Sec și liniile CFR.

“Acordul de principiu pentru aceste două noi căi de acces l-am obținut de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov în toamna anului trecut, după o lungă perioadă de discuții și solicitări de soluții pentru rezolvarea problemelor de trafic de la celebrul nostru pasaj neîncăpător, construit și administrat de DRDP. Conform înțelegerii cu conducerea DRDP, ambele căi de acces în centură vor putea fi studiate și avizate numai în varianta fără girații, pentru a nu produce blocaje și reduceri ale vitezei de deplasare pe centură.” a detaliat primarul Marian Arhire.

Primul acces, situat în zona estică a comunei, în apropierea Stabilus, va deveni o legătură importantă între comunitate și rețeaua principală de drumuri. Prevede bandă de accelerare și decelerare la intersecția DN 11 cu drumul de exploatare DE 555, precum și un sens unic din breteaua centurii către DE 554. Acest acces dublu va facilita intrarea și ieșirea din comună, evitând astfel necesitatea șoferilor de a ajunge până la giratoriul de la intrarea în Hărman. De asemenea, acest proiect va include modernizarea și conectarea drumurilor DE 554 și DE 555 către diverse zone din estul comunei, cum ar fi Livadă, Sânpetru Residence și cartierul Sfinților. Valoarea contractului pentru acest proiect este de 41.950 lei fără TVA.

| MyTex.ro
Soluții pentru problemele de trafic de la Sânpetru: primarul Marian Arhire își propune să realizeze două noi căi de acces 15

Al doilea acces, cel dintre partea de vest a comunei, va fi localizat între Timișul Sec și liniile CFR și va fi un proiect comun cu Primăria Brașov, deoarece zona cuprinsă între Timișul Sec și centură se află pe raza municipiului Brașov. Prin acest contract, va fi studiată o nouă cale de acces direct din centrul comunei (intersecția străzilor Zaharia Bârsan și Calea Hărmanului), via Octavian Goga, către cartierul Subcetate, până la Timișul Sec. Contractul este în valoare de 21.900 lei fără TVA. Secțiunea de la Timișul Sec până la centură, aflată pe teritoriul municipiului Brașov, va face obiectul unui studiu separat, accesul în centură urmând a fi prevăzut cu bandă de accelerare/decelerare. De asemenea, pentru subtraversarea centurii, se va studia și aviza separat amenajarea unui drum pe sub podul de la liniile CFR. 

| MyTex.ro
Soluții pentru problemele de trafic de la Sânpetru: primarul Marian Arhire își propune să realizeze două noi căi de acces 16

Ambele contracte au fost scoase la licitație publică pe platforma SEAP și adjudecate de firma INFRAVERDE CONSULTING SRL. Termenul de finalizare a documentațiilor este de 3 luni de la semnarea contractului, după care urmează etapa de obținere a avizelor, proiectul tehnic, emiterea autorizațiilor și licitația pentru alegerea executantului lucrărilor.

De asemenea, trebuie menționat că proiectul pentru modernizarea străzii Narciselor a ajuns la faza de licitație, care a fost lansată în februarie a.c. 

Aceste proiecte reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii locale și vor contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de trafic din comuna Sânpetru.

P – articol al USR Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare